Home Mureș Barna îl dă în gât pe Cîțu: Eliminarea lui Nazare pe motiv...

Barna îl dă în gât pe Cîțu: Eliminarea lui Nazare pe motiv de Roşia Montană

0

Vicepremierul Dan Barna a explicat că a existat o solicitare de la Ministerul de Finanţe de a fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern un memorandum privind Roşia Montană, însă prim-ministrul Florin Cîţu a spus atunci că este o decizie a coaliţiei şi memorandumul nu va fi introdus, transmite news.ro.

„Premierul, cel puţin, şi în şedinţa de Guvern de astăzi a avut acest mesaj. Exista o solicitare de la Finanţe pentru a se introduce pe ordinea de zi un astfel de memorandum. Premierul a spus: «este o decizie a coaliţiei, nu îl introducem». Vreau să cred că şi poziţia domnului premier este în aceeaşi linie de listare a monumentului, pentru că este pasul firesc, normal, pe care îl aşteaptă fiecare cetăţean al acestei ţări”, a afirmat Dan Barna, joi la Digi 24.

El a adăugat că, în cazul în care dosarul privind Roşia Montană ar fi retras, atunci statul român ar părea total lipsit de coerenţă.

„Am părea un stat total incoerent în momentul în care am depus dosarul, l-am retras, l-am redepus anul trecut, pe vechea guvernare. Acum, dacă l-am retrage din nou, am părea că suntem o găină fără cap, ceea ce este de neacceptat când vorbim de poziţionarea externă a unui stat pe un subiect atât de important”, a completat Barna.

Ad

Exit mobile version