Home Analize Barna i-a dat 37.000 lei din bani publici fostei șefe de cabinet

Barna i-a dat 37.000 lei din bani publici fostei șefe de cabinet

0

Fostul președinte al USR, Dan Barna, și-ar fi recompensat fosta șefă de cabinet cu aproape 37.000 de lei din bani publici, potrivit unui document intrat în posesia PS News. A fost una dintre ultimele decizii luate de Dan Barna în calitate de președinte al partidului, înainte să piardă alegerile interne în favoarea lui Dacian Cioloș.

Elena Tudose este considerată mâna dreaptă a lui Barna. A fost secretar de stat pe timpul mandatului de viceprim-ministru al liderului USR, dar și șefa de cabinet a acestuia în perioada în care Barna a condus partidul. Ulterior, când Barna a pierdut funcția guvernamentală, dar și șefia USR, Elena Tudose a fost ”recuperată” de primarul Sectorului 2, USR-istul Radu Mihaiu, care a numit-o administrator public.

Potrivit documentului, în luna octombrie 2021, Elena Tudose ar fi primit de la partid 36.857 de lei, o sumă de aproape patru ori mai mare decât salariul cuvenit pe luna respectivă. 

Ad

Exit mobile version