Bărbatul bătut la Bălăceanca a murit

Bărbatul bătut la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Bălăceanca, judeţul Ilfov, de un bolnav internat în aceeaşi unitate a murit, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, unde era internat de o săptămână, transmite Mediafax.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Parchetul Tribunalului Ilfov a început, săptămâna trecută, urmărirea penală pe numele agresorului, sub acuzaţia de tentativă de omor. Între timp anchetatorii au obţinut în instanţă şi o hotărâre judecătorească pentru „examinarea fizică a autorului”, respectiv pentru prelevare de probe ADN.

De asemenea, pe numele suspectului a fost obţinută şi măsura preventivă a internării provizorii în acelaşi centru, în care este din 1996, fiind diagnosticat cu afecţiuni psihice. Bărbatul urmează să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă la momentul comiterii faptei a avut discernământ, au precizat sursele citate.

În continuarea anchetei, poliţiştii şi procurorii audiază angajaţii centrului de la Bălăcanca, pentru a se stabili dacă aceştia se fac vinovaţi în vreun fel în acest caz.

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov face o anchetă în cazul incidentului care a avut loc la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Bălăceanca. Din echipa de control fac parte şi reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    10 măsuri care ar rezolva criza petrolului

    Asociația Energia Inteligentă (AEI) a propus, luni, autorităților zece...

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Articole relationate

    Categorii populare