spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-2.9 C
București

Bănci implicate în scandalul FIFA

Potrivit Financial Times, autoritățile americane amenință cu sancțiunea mai multe bănci pentru că nu au semnalat activități suspecte privind conturile legate de Federația internațională de fotbal (FIFA), scrie cotidianul sportiv L’Equipe.

Băncile americane JPMorgan, Bank of America și Citigroup, cele elvețiene Credit Suisse și UBS, precum și băncile britanice HSBC și Standard Chartered fac parte dintre instituțiile bancare citate. Ele discută oricum cu justiția din Statele Unite în cadrul anchetei privind corupția din cadrul FIFA.

Biroul procurorului general al Elveției (OAG) a precizat că a ‘‘primit circa 133 de rapoarte de activitate presupus suspectă (…) legate de procedurile judiciare aflate în curs în privința atribuirii Mondialelor 2018 și 2022”.

În actul său de acuzare dezvăluit în luna mai, justiția americană estimează la circa 150 milioane dolari mita și comisioanele ilegale care au circulat la vârful fotbalului mondial începând din anii 1990.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare