Banca Națională anunță „creșterea moderată” a inflației

Rata anuală a inflației va consemna în trimestrul al doilea al acestui an o creștere moderată, relativ în linie cu previziunile precedente, ca urmare a efectelor de bază nefavorabile asociate evoluțiilor prețurilor energiei și alimentelor din perioada similară a anului precedent, conform evaluărilor Băncii Naționale a României.

‘Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va rămâne fluctuantă în semestrul I 2025, continuând să se reducă în martie, pe o traiectorie mai ridicată decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2025, și urmând să consemneze în trimestrul II o creștere moderată, relativ în linie cu previziunile precedente, sub impactul efectelor de bază nefavorabile asociate evoluțiilor prețurilor energiei și alimentelor din perioada similară a anului precedent. Incertitudini și riscuri crescute decurg din evoluția viitoare a prețurilor energiei și alimentelor, inclusiv în contextul legislației în domeniu, dar și din măsurile de politică comercială adoptate de state dezvoltate, cu potențial impact asupra cotațiilor materiilor prime, precum și asupra prețurilor internaționale ale unor bunuri intermediare și finale’, se menționează într-un comunicat al BNR, transmis după ședința Consiliul de Administrație.

Potrivit sursei citate, incertitudini mari sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, precum și execuția bugetară din primele două luni ale anului, iar, pe de altă parte, cerința consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană, precum și cu procedura de deficit excesiv. O sursă de incertitudini și riscuri rămân și condițiile de pe piața muncii și ritmul creșterii salariilor din economie.

De asemenea, incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, provin din mediul extern, în condițiile prelungirii războiului din Ucraina și situației din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul politicii comerciale a administrației americane și al măsurilor adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale și al comerțului internațional.

Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ele sunt însă esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice și ale consolidării bugetare.

Relevante sunt și deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune, subliniază sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare