Balcanii se baricadează de frica coronavirusului: Serbia ar putea scoate Armata în stradă

Serbia a interzis duminică intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor străini care vin din ţările cele mai afectate de noul coronavirus, confirmând determinarea ţărilor din Balcani de a se baricada împotriva pandemiei, relatează AFP conform Agerpres.

Guvernul sârb a precizat că măsura îi priveşte pe străinii care au călătorit în China şi în Iran, precum şi în ţări europene ca Italia, Spania şi Franţa, primele trei focare de Covid-19 din Europa, Germania sau Austria şi Grecia.

Sârbii care vin din aceste ţări trebuie să se plaseze voluntar în carantină timp de două săptămâni.

Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, ţara cu cea mai mare populaţie din Balcanii occidentali (7,1 milioane de locuitori, 46 contaminaţi), nu a exclus decretarea „stării de alertă”, care ar permite mobilizarea armatei.

În Bosnia vecină, autorităţile au anunţat ridicarea de corturi săptămâna viitoare în apropierea punctelor de frontieră şi a aeroporturilor pentru a plasa aici în carantină timp de două săptămâni orice persoană, străină sau din Bosnia, care vine dintr-un punct fierbinte.

„Nu este o situaţie fără şanse. Şansele sunt responsabilitatea fiecăruia”, a declarat membrul sârb al preşedinţiei colegiale din Bosnia, Milorad Dodik, precizând că armata va fi desfăşurată.

În cele şapte ţări din regiune – Albania, Bosnia, Croaţia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia – circa 180 de persoane au contactat noul coronavirus, din circa 22 de milioane de locuitori.

Şcolile şi facultăţile sunt deja închise în majoritatea dintre ele.

În Albania, unde o persoană a murit din cauza Covid-19, circulaţia vehiculelor este interzisă în şapte oraşe, printre care şi capitala, unde barurile şi restaurantele sunt închise.

În Macedonia de Nord, autorităţile au închis cafenelele şi restaurantele, precum şi magazinele nealimentare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare