Pe lângă lipsa de repere în societate este și vina sistemului: în România se învață în continuare mecanic; un model bazat pe memorare brută și nu pe gândire critică, spune, la RFI, Marian Staș, expert în Educație. Nevoile și aspirațiile copiilor de secol 21 se bat cap în cap cu o ofertă educațională depășită de timp și ancorată în trecutul comunist – adaugă Marian Staș:
Marian Staş: Aş nota două aspecte semnificative: în primul rând o diluare, o scădere ca semnificaţie a examenului. E un fapt, pur şi simplu. Iar din punct de vedere numeric aş mai da o statistică relevantă pentru mine şi care spune, iarăşi, două lucruri importante. În general, cam 60% dintre cei care dau examenul de Bacalaureat îl promovează; doar că se înscriu cam 70% din absolvenţii fiecărui an. Ori 60% din 70% însemană de fapt cam 42-43% absolvenţi care promovează examenul, din cei care în fiecare an îşi încheie ciclul educaţional în liceu. Cu alte cuvinte este un proces extrem de ineficient şi întreţinut ca atare la nivelul politicilor publice în sistemul educaţiei. Dacă dintr-o cohortă de 200 de mii, să zicem, de absolvenţi de cls. a12-a , doar 40%, deci 80-90 de mii ajung să absolve şi să promoveze examenul de bacalaureat, asta însemană un proces extrem de ineficient şi cu pierderi enorme din punct de vedere al randamentului investiţiei în educaţie.
Rep: Cum s-a ajuns aici?
Marian Staş: Dintr-un motiv strategic şi istoric. În momentul de faţă România secolului 21 funcţionează după un sistem educaţional de secol 19-20. El este feroce, profund ancorat în paradigma sa comunistă. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre nevoile şi aspiraţiile copiilor de secol 21 se bate cap în cap şi se ciocneşte aşa, precum Ciocnirea Civilizaţiilor, din volumul lui Samuel Huntington, cu ceea ce înseamnă o ofertă educaţională depăşită de timp, nerelevantă, inconsistentă şi profund ancorată în modelul său anterior. Centrată pe absrobţie şi memorare de cunoştinţe brute, foarte puţin ancorată în ceea ne însemană nevoia de interogare, de rezolvare de probleme, de gândire critică, etc. N-are cum ca la intersecţia acestor două lumi care se ciocnesc să iasă un proces decât ineficient şi cu o pierdere enormă, atât din punct de vedere financiar, cât şi pentru societate.
Rep: Pe de altă parte, la cum a evoluat societatea, BAC-ul nu mai e acel ingredient absolut necesar, dacă vrei să reuşeşti. Poţi să reuşeşti, ar spune mulţi tineri şi fără BAC.
Marian Staş: Total de acord. Şi ăsta este unul dintre argumentele demonetizării importanţei unui astfel de eveniment. Cu 60-70, 100 de ani în urmă diploma era icoana de pus acolo, în perete. Acum, în condiţiile globalizării şi ale unei Lumi aflate în profundă schimbare, cu o viteză de evoluţie colosală, în care componentele antreprenorială, de curaj, asumare încep să prevaleze , un test al unui set de cunoştinţe pe care le ştiu sau nu începe să devină de relevanţă secundară.
Rep: Nu m-aş duce totuşi atât de mult în urmă. M-aş duce la ultimii 10-15 ani, în care apariţia pe de-o parte a facultăţilor private şi ulteiror suplimentarea locurilor în facultăţile de stat au creat această premisă: poţi să pici bacalaureatul în primă fază, să fii absolventă în toamnă şi cu toate astea să mergi la facultate.
Marian Staş: Invoc aici cel mai recent raport al Curţii de Conturi despre învăţământul universitar. Scrie negru pe alb acolo că cererea pieţei forţei de muncă şi oferta universităţilor sunt lumi paralele, iar acest decalaj este întreţinut conştient de către universităţi, scrie în raportul Curţii de Conturi, pentru că de fapt interesele sunt cu totul altele. În această cheie, evident că un astfel de examen, dacă este lovit şi de incorectitudine pe de-o parte sau de un joc maronesc pe de alta, cu subiecte trivial de uşoare, doar pentru a obţine media 6 şi a arăta că din ce în ce mai mulţi copii promovează examenul de bacalaureat, reprezintă din punctul meu de vedere un comportament extrem de incorect şi foarte nociv pentru societate. Asta nu contribuie decât la a amplifica o dată în plus teza că examenul nu contează deloc.
Rep: De unde trebuie început procesul acesta de adaptare la timpurile pe care le trăim? De la clasa 1? De la intrarea în liceu? De unde trebuie făcută schimbarea?
Marian Staş: Am să dau două părţi ale răspunsului: una tehnică şi una de schimbare adaptivă. Componenta tehnică este de la fixarea unui cadru strategic, care să pornească de la definirea setului de valori pe care şcoala secolului 21 are a-l cultiva copiilor. O şcoală care nu cultivă valori de fapt este formă fără fond, aşa cum este cazul şcolii noastre acum. Sunt trei proiecte strategice care operaţionalizează orice set de valori: o arhitectură curiculară de secol 21, nu e cazul acum la noi, în preuniversitar. Un pachet de opţiuni de carieră didactică de secol 21. Nu e cazul la noi. Şi o arhitectură instituţională de secol 21 – iarăşi nu este cazul acum. Din punctul de vedere al transformării şi al schimbării adaptive, revine la conştientizarea de către întreaga societate şi acţiunea ca atare a nevoii de transformare şi schimbare. Atunci când votezi cu 70% un primar aflat deja în puşcărie, asta nu este o premisă foarte fericită pentru ceea ce înseamnă schimbare de paradigmă în educaţie. Pentru că, ce să vezi?! Educaţia înseamnă competenţă şi caracter, nu incompetenţă şi impostură!
