de Silvia Uscov, avocat
Motivarea ICCJ pe neaplicarea Deciziei CCR 417/2019 privind completele de 3 judecători (cazul Mazăre)
Mai era un principiu de drept care spune ca nimeni nu-și poate invoca propria culpă. Culpa ICCJ privind completele de 3 judecători a fost constatată de CCR, ale cărei decizii sunt general obligatorii, indiferent ce ar spune CJUE, pentru că așa o spune legea fundamentală pe care acești judecători au depus jurământul.
De asemenea, riscul de impunitate ar trebui să fie SISTEMIC, nu aplicat la situația unei singure persoane sau unui singur caz. Avem cauzele CJUE Taricco și decizia Curții Constituționale italiene ca precedent.
Iar dacă am evalua la dosarul unei singure persoane, atunci putem avea o motivare în care ICCJ trebuie să fie „Baba Vanga” și să își imagineze dacă față de o persoană ar interveni prescripția în funcție de complexitatea procesului și să îi refuze aplicarea nu doar a unor Decizii CCR, ci și a unor drepturi fundamentale?
Și chiar și în acest caz, tot din propria culpă a organelor de urmărire penală și a ICCJ ar interveni prescripția pentru că nu soluționează într-un termen rezonabil cauzele și atunci preferă să scurteze drumul dreptății afectând dreptul la un proces echitabil al celor condamnați.
Dincolo de norma juridică, este o chestiune de logică juridică.
Dar în chestiunea luptei anti-corupție, se pare că putem să avem orice fel de contorsiuni ale logicii, numai ca rezultatul să fie o condamnare într-un caz de mare corupție.
Nu în ultimul rând, reamintesc faptul că în cazul Elenei Udrea nu exista riscul intervenirii prescripției așa că aștept cu interes motivarea și în cazul respingerii contestației în anulare pe aplicarea Deciziei CCR pentru completele de 5 judecători.
„Or, reluarea ciclurilor procesuale dată fiind complexitatea cauzelor şi durata considerabilă de timp a procedurii până la pronunţarea unei hotărâri definitive, face aproape inevitabil ca prin această prelungire să se depăşească termenele de prescripţie aplicabile, riscul de impunitate devenind în acest fel sistemic faţă de categoria de persoane menţionată. (…)
Ca urmare, deşi Curtea Constituţională a statuat că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la specializarea completurilor de judecată în materie de corupţie nu era conformă cu dispoziţiile naţionale aplicabile, această practică nu era viciată de o încălcare vădită a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din România de natură să pună în discuţie caracterul de instanţă „constituită în prealabil prin lege” al completurilor de judecată în materie de corupţie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (…)
Curtea a considerat astfel că, deşi a fost încheiat sub forma unui acord internaţional, Tratatul CEE constituie carta constituţională a unei comunităţi de drept, iar caracteristicile esenţiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituite sunt în special supremaţia acesteia în raport cu dreptul statelor membre şi efectul direct al unei întregi serii de dispoziţii aplicabile statelor membre şi resortisanţilor lor. (…)
Potrivit Curţii, efectele asociate principiului supremaţiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispoziţiile interne, inclusiv de ordin constituţional, să poată împiedica acest lucru. (…)
Ca atare, în aplicarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va lăsa neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, aplicarea standardului instituit prin decizia ultim menţionată, relativ la noţiunea de instanţă constituită potrivit legii, fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general, cu încălcarea dispoziţiilor menţionate de CJUE care prevăd sancţiuni efective şi disuasive pentru combaterea infracţiunilor de această natură, în condiţiile în care viciul constatat nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene.”
