Azomureș a reluat parțial producția chiar dacă Ministrul Dandana tărăgănează acordarea ajutorului de stat permis de UE

Compania Azomureş a anunţat, marţi, că a decis reluarea producţiei de îngrăşăminte şi produse pentru industrie, însă până la confirmarea de către Guvern a pachetului de subvenţii, va manifesta precauţie şi va lucra sub capacitatea normală de producţie.

„Azomureş începe repornirea unor instalaţii de pe platformă. De la începutul lunii mai se reia producţia de îngrăşăminte şi de produse pentru industrie”, se arată într-un comunicat de presă al companiei dat publicităţii marţi.

„În toată această perioadă, Azomureş împreună cu Fertilizers Europe au atras atenţia Uniunii Europene şi Guvernului României că şocul energetic ar putea duce la o criză a îngrăşămintelor şi a alimentelor. În special în contextul restricţiilor exporturilor ucrainene şi ruseşti prin Marea Neagră, experţii estimează că 30% din exporturile mondiale de cereale sunt direct afectate şi acest lucru are un efect sporit în lipsa îngrăşămintelor. La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a intervenit pentru a încerca să prevină această criză alimentară, stabilind un cadru legal în care statele membre pot sprijini companiile esenţiale pentru agricultură. Polonia (836 milioane EUR) şi Germania (20 miliarde EUR) au oferit deja pachete substanţiale de ajutor, cu prevederi speciale pentru producătorii de îngrăşăminte”, se menţionează în comunicatul de presă.

Potrivit Azomureş, Guvernul României nu a stabilit încă nimic concret, dar Ministerele Energiei, Economiei şi Agriculturii lucrează în consultare cu reprezentanţi ai industriei pentru a lansa un pachet de ajutor similar cu cele lansate în alte ţări europene.

„Toate acestea duc la reluarea parţială a producţiei la Azomureş. Aprovizionarea cu gaze naturale rămâne dificilă, cu niveluri de preţ care duc la costuri ridicate pentru îngrăşăminte, chiar şi cu ajutorul Guvernului. Prin urmare, până la confirmarea pachetului de subvenţii, vom rămâne precauţi şi sub capacitatea normală de producţie, dar în acelaşi timp considerăm că este esenţial pentru o campanie agricolă 2022-2023 de succes să nu mai amânăm momentul repornirii. Anticipăm o producţie limitată de Azotat de Amoniu, Nitrocalcar, Uree şi Melamină în prima perioadă, urmând ca producţia de îngrăşăminte complexe de tip NPK să înceapă în perioada următoare”, a declarat directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, citat în comunicatul menţionat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare