Home Actualitate Avocata Silvia Uscov: O altă abuzată sexual de toți: doamna Justiția

Avocata Silvia Uscov: O altă abuzată sexual de toți: doamna Justiția

0

de Silvia Uscov, avocat

Trei lucruri vreau să vă spun despre altă abuzată sexual de toți: doamna Justiția.

1. Este natural ca Serviciile să aibă alte idei despre cum ar trebui administrată justiția. Ei privesc lucrurile macro, se gândesc la interesul național, nu la cel individual, pot să sacrifice pe oricine dacă asta îi conduce la atingerea unui anumit obiectiv pe termen lung.

DAR cei care activează în domeniul justiției au cu totul altă structură de gândire…sau ar trebui, pentru că se vede că nu toți suntem plămădiți cum trebuie.

Noi protejăm individul pentru că, protejând fiecare dintre indivizi, protejezi grămada, adică națiunea. Că națiunea nu este un concept abstract, ci e format din oameni. La fel ca biserica, ea nu este clădirea sau funcțiile prelaților, ci comunitatea de oameni.

De asemenea, urmăm niște reguli pentru că, altfel, fiecare putem să părem vinovați de ceva în ochii unuia sau altuia. Fără a urma aceste reguli, suntem condamnați TOȚI să trăim cu teama de arbitrariu.

Nu am trecut prin două războaie mondiale ca să adoptăm Convenția Europeană a Drepturilor Omului și apoi să ne batem joc de un întreg sistem clădit după experiențele unor atrocități.

2. Ați acceptat ca în justiție să fie judecători care nu judecă pe baza probatoriului aflat la dosarul cauzei și se lasă influențați/șantajați de Servicii? Sau așa îi alegeți, mai obedienți, la testările psihologice la care adresați tot felul de întrebări cu tentă sexuală?

Mai mult, citesc despre avocați care nu depun plângeri penale în astfel de cazuri pentru că „noi aici muncim, noi de aici trăim, din asta” și își conving clienții să facă denunțuri chiar false pentru a scăpa de dosare reale sau închipuite?

Ori că le-ar fi teamă? Pai avocatul este liber să își aleagă clientul sau să renunțe în orice moment la el. Nu o să spun că nu se simte o anumită formă de presiune în dosarele penale cu miză, dar tocmai aici se cerne sita. Poți să duci dosarul sau nu?

3. Azi vine și o hotărâre de la CJUE care spune că nu contează dacă mai găsim procesul-verbal al fostului judecător Florentina Dragomir care să ateste că a depus jurământul de judecător sau nu, deși aceasta este o condiție prevăzută de lege pentru exercitarea acestei profesii. După ce au existat mai multe instanțe din UE care au spus că nu e în regulă și au refuzat extrădări pe bandă rulantă.

Câtă muncă de lămurire s-o fi dus și la CJUE cu hârtia cu jurământul.

Nici eu n-am fost la INM, dar îmi deschid si eu o judecătorie, că se pare că nu prea contează hârtiile care să ateste că îndeplinești condițiile prevăzute de lege pentru a fi judecător.

Măcar la judecătoria mea s-ar judeca fără plicuri galbene. Dar până atunci, rămân avocat pentru că mai sunt oameni pe care trebuie să îi apăr de sistemul cu plicurile galbene.

Ad

Exit mobile version