spot_img
6.7 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeAvocata Silvia Uscov: Numai un orb nu ar putea să nu vadă...

Avocata Silvia Uscov: Numai un orb nu ar putea să nu vadă că a fost cea mai flagrantă execuție politică 

-

de Silvia Uscov, avocat

Decizia din 07.04.2022 a dnei Elena Udrea din contestația în anulare este o decizie care trebuie citită de toți practicienii dreptului pentru a înțelege abuzurile grave din acest dosar și disoluția statului de drept în România, cum faptele ar fi fost prescrise în 2028-2029 și, deși inițial dosarul s-a judecat definitiv în 3 ani, acum nu le ajungeau judecătorilor 6-7 ani pentru o soluție definitivă, cum judecătorii de la ICCJ au rejudecat conflictul juridic de natură constituțională pe care se pronunțase CCR (!!!), cum s-au încălcat atât decizia CCR, cât și hotărârea CJUE, dar și CEDO.

- Advertisement -

Numai un orb nu ar putea să nu vadă că a fost cea mai flagrantă execuție politică și numai un prost nu ar putea să își dea seama că, dacă i s-a întâmplat dnei Udrea, i se poate întâmpla oricui.

Am făcut o sinteză a Deciziei din 07.04.2022 mai jos:

- Advertisement -

1. S-a menționat în mod expres că nu se aplică Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, ceea ce contravine art. 1 alin. 5 și art. 147 alin. 7 din Constituția României, ceea ce reprezintă abatere disciplinară evidentă. Reamintesc că însuși CSM a dat aviz negativ pe proiectul de lege referitor la abrogarea acestei abateri disciplinare. Nu o să reiau argumentația privind supremația Constituției și obligativitatea deciziilor CCR deoarece am scris numeroase articole juridice pe tema aceasta încă din decembrie 2021.

2. Cei 4 judecători care au respins cu majoritate contestația în anulare au procedat la rejudecarea conflictului juridic de natură constituțională ce a făcut obiectul Deciziei CCR nr. 685/2018, pronunțându-se la final cu următoarea soluție: „motivul invocat nu se circumscrie cazului de contestație în anulare privind compunerea completului de judecată, instanța de apel fiind compusă potrivit legii în vigoare și potrivit interpretării unanime și necontestate date actelor normative relevante la data pronunțării”. 

Decizia CCR nr. 685/2018 spune tocmai invers: că în perioada 2014-2018, deci și când s-a judecat dosarul dnei Udrea, instanța nu a fost compusă potrivit legii în vigoare de la acel moment și CCR indică și conduita constituțională de urmat: se poate formula contestație în anulare pentru cei care sunt în termenul prevăzut de Codul de procedură penală. Dna Udrea era în termen, iar prin încheierea de admitere în principiu pronunțată inițial de ICCJ se stabilește acest lucru, precum și faptul că s-a întemeiat corect pe motivul de contestație în anulare.

Din motivare transpar resentimentele celor 4 judecători față de modul în care CCR a soluționat conflictul juridic de natură constituțională și încalcă competențele constituționale ale CCR prin această motivare.

3. Chiar și dacă nu se aplica Decizia CCR, ci Hotărârea CJUE, așa cum reiese din opinia separată formulată de un judecător din complet, termenele de prescripție specială se împlineau la următoarele date: 22.08.2028, 30.11.2028, 08.10.2029 și 01.10.2029. 

Cum la data pronunțării Deciziei din 07.04.2022 în cauza dnei Udrea nu fusese pronunțată Decizia CCR nr. 385/26.05.2022, atunci judecătorii nu puteau să aibă în vedere decât aceste termene de prescripție specială, nu și faptul că, prin rejudecarea apelului se putea pune în discuție împlinirea termenului general de prescripție, opinia instanțelor la data de 07.04.2022 fiind că Decizia nr. 297/2018 este una interpretativă.

Cei 4 judecători au realizat un raționament ce trebuie raportat la 07.04.2022, dar s-au bazat pe elemente din viitor, de la data de 26.05.2022, afirmând că, dacă ar dispune rejudecarea, atunci s-ar aplica legea penală mai favorabilă și ar interveni prescripția.

Ce este cu adevărat șocant este că, deși dosarul dnei Udrea s-a judecat în 3 ani (2015-2018), acum cei 4 judecători consideră că 6-7 ani nu sunt suficienți pentru rejudecarea întregului proces (deoarece rețin și faptul că ar fi trebuit să fie aplicată și Decizia nr. 417/2019, ceea ce ar fi condus nu doar la rejudecarea apelului, ci și dosarului în primă instanță).

Acest lucru sfidează orice logică și mă îndreptățește să afirm că cei 4 judecători au acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, asta dacă nu cumva se va descoperi din verificările pe care urmează să le efectueze Inspecția Judiciară, că toți sau o parte dintre aceștia au fost presați să pronunțe o decizie ce încalcă toate normele din Constituția României, dar și cele europene. 

Această Decizie din 07.04.2022 nu numai că încalcă Decizia CCR nr. 685/2018, dar nu își găsește suportul nici măcar în Hotărârea CJUE din 21.12.2021, chiar și dacă am adopta opinia că ar prevala CJUE în fața CCR.

4. Apoi stabilesc că „cel mai relevant indicator al existenței riscului sistemic de impunitate este faptul că la peste 4 ani și jumătate de la pronunțarea Deciziei nr. 685/2018, în niciuna dintre cauzele trimise spre rejudecare, efect direct al acestei decizii, nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă”, că este „de notorietate că pronunțarea unei hotărâri definitive în materie are loc deseori la limita împlinirii acestor termene de prescripție”, dar și că inculpații ar putea tergiversa soluționarea cauzei sau că martorii nu se mai prezintă în instanță ori că „refuză să reitereze declarațiile” (!!!).

Pe lângă faptul că este nefiresc ca într-o motivare a unei hotărâri să se exprime păreri de rău cu privire la faptul că, dacă s-ar respecta drepturile inculpatului, atunci nu ar mai putea fi condamnat pentru că martorii ar refuza să reitereze declarațiile date prima dată, nu este vina inculpatului că urmărirea penală și judecata se desfășoară pe duratele cele mai mari din UE. 

Activitatea de urmărire penală depinde de procuror și de celeritatea cu care acesta le soluționează, iar instanța are posibilitatea și instrumentele normative să judece într-un termen rezonabil cauza, aceasta fiind chiar o obligație a statului și a organelor judiciare potrivit art. 6 par. 1 CEDO. Cum nu este nici vina inculpatului că nu a avut parte de un tribunal instituit prin lege, iar, dacă contestă de acest lucru pe baza unei decizii a unei instanțe de contencios constituțional, să i se răspundă printr-o motivare a unei instanțe că nu mai are niciunul dintre drepturile garantate de Constituție de teamă că rejudecarea apelului sau chiar procesului său ar putea duce ori la achitarea, ori la încetarea procesului penal. 

5. Judecătorii nu au înțeles ce înseamnă riscul sistemic de impunitate, dar nici nu au formulat o nouă întrebare preliminară pentru a-i lămuri CJUE, deși erau obligați să o facă.

Deși se discută despre risc SISTEMIC de impunitate, adică al unui sistem, al unei categorii de persoane, nu al unei persoane individuale, dna Udrea, spune și judecătorul care a formulat opinia separată că însăși CJUE greșește atunci când îi pune pe judecători să evalueze un risc sistemic, din moment ce judecătorii judecă doar cazuri individuale.

Acest lucru era un indiciu clar că judecătorii au încălcat principiul separației puterilor în stat atunci când au evaluat riscul sistemic de impunitate, ce intra în competența constituțională a legiuitorului.

6. Cei 4 judecători au încălcat art. 20 alin. 2 din Constituția României, stabilind pentru dna Udrea un standard de protecție a drepturilor fundamentale sub cel al Constituției României și art. 32 din Legea 304/2004, ceea ce este extrem de grav.

Nu se pot stabili standarde mai joase decât cele prevăzute de Constituția României și legile interne, ci doar superioare lor, iar interesele financiare ale UE nu pot fi vreodată considerate că sunt mai importante decât respectarea dreptului la un proces echitabil în vreo națiune civilizată.

Țin să subliniez că, în măsura în care CJUE interpretează dreptul UE în sensul că instanțele ce îi aplică jurisprudența sunt obligate să acorde standarde de protecție a drepturilor fundamentale mai scăzute decât cele oferite de România prin Constituție, ca expresie a voinței poporului român, atunci devine clar că Legea nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, precum şi Tratatul de la Lisabona, care este parte componentă a acestei legi de ratificare, sunt neconstituționale și ar fi trebuit sesizată Curtea Constituțională pentru a se pronunța pe acest aspect.

7. Cei 4 judecători au încălcat jurisprudența CEDO în privința dreptului la un tribunal instituit prin lege

Am făcut deja referire la Hotărârea Marii Camere a CEDO din data de 01.12.2020 în cauza GUÐMUNDUR ANDRI ÁSTRÁÐSSON v. ISLANDA (Cererea nr. 26374/18), în care CEDO a decis că a existat o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenție într-un caz similar, iar CEDO precizează în final că nu va mai analiza independența și imparțialitatea instanței odată ce a decis că aceasta nu a fost constituită potrivit legii.

Prin urmare, nici în cazul completelor de 5 judecători de la ICCJ nu se mai impunea verificarea criteriilor referitoare la independența și imparțialitatea instanței odată ce s-a stabilit că aceasta nu întrunește criteriul de a fi un tribunal instituit prin lege în sensul jurisprudenței CEDO.

Merită menționat că, înainte de Decizia CCR nr. 685/2018, a fost pronunțată Decizia CCR nr. 68/2018 (publicată în Monitorul Oficial la data de 27 iunie 2018, DUPĂ ce s-a pronunțat decizia definitivă în apel față de dna Udrea, astfel încât nu avea cum să cunoască conținutul acesteia și să se folosească de argumentele pe care le invocase chiar un judecător în fața CCR) prin care se respinsese excepția, având în vedere că atât Guvernul (care a prezentat opinie față de excepția de neconstituționalitate invocată), cât și Curtea Constituțională credeau, în mod eronat și conform informațiilor primite de la instanța supremă, că ICCJ a respectat art. 32 alin. Legea 304/2004, care este legea organică de funcționare a ICCJ conform art. 128 din Constituția României, și că s-a organizat tragerea la sorți a tuturor membrilor completelor de 5 judecători.

E o mare diferență între cele două decizii, între timp Curtea Constituțională aflând că unul dintre membri nu era tras la sorți, ci era membru de drept, de aceea s-a și schimbat viziunea Curții Constituționale cu privire la legalitatea completelor de 5 judecători și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, dacă însăși Curtea Constituțională și chiar și Guvernul au fost induși în eroare, cetățenii nu puteau invoca acest viciu de legalitate a compunerii completului de judecată în faza de apel.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img