de Silvia Uscov, avocat
La nivel național, discursul de incitare la ură este sancționat contravențional sau penal (art. 369 Cod penal), iar persoanele care se găsesc vinovate pot fi obligate și la plata de despăgubiri civile.
Conform Strategiei Naționale din 2021 elaborată de Guvernul României (citată mai jos), s-a remarcat autoradicalizarea cetățenilor români, mai ales ca efect al mediului online de interacțiune.
De la început trebuie să stabilim că este o linie extrem de fină între exercitarea libertății de exprimare și discursul de incitare la ură, de aceea consider că sunt necesare aceste precizări pentru a nu cădea în vreuna dintre cele două extreme, ci a păstra echilibrul între protecția acordată libertății de exprimare și protecția acordată demnității umane.
În jurisprudență s-a reținut faptul că se depășesc limitele libertății de exprimare atunci când discursul nu este unul care să fie capabil să conducă la un progres al relațiilor umane, ci, din contră, „cele susţinute prin articolele publicate de către reclamant nu au o valoare de informaţie cu caracter public, necontribuind la nicio formă de dezbatere publică capabilă să conducă la un progres al relaţiilor umane, ci au ofensat în mod gratuit o comunitate, iar această formă de expresie incită, promovează ura bazată pe intolerenţă, prin urmare se impunea sancţionarea acesteia.”
Prin urmare, elementele care trebuie analizate pentru a se realiza distincția sunt următoarele:
– contextul, mijloacele, conținutul afirmațiilor respective, precum și calitatea autorilor, dar și a celor față sau despre care se fac respectivele afirmații (de ex., în cazul politicienilor operează o protecție juridică mai scăzută)
– dacă afirmațiile au valoare de informație cu caracter public și contribuie la o formă de dezbatere publică capabilă să conducă la un progres al relațiilor umane SAU, dimpotrivă, ofensează în mod gratuit o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, iar această formă incită sau promovează ura bazată pe intoleranță
Conform art. 15 OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: ”Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită (…) naţionalitate, (…) ori de convingerile (…) acestuia.”
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării acționează în vederea combaterii faptelor de discriminare, potrivit art. 19 OG 137/2000, nu numai prin investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare (lit. c), ci și prin prevenirea faptelor de discriminare (lit. a), având în vedere că, în conformitate cu art. 25 alin. 1 OG 137/2000, membrii CNCD „sunt garanți ai interesului public”.
„Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art.10 par. 2 din Convenție, aceasta este aplicabilă nu doar «informațiilor» sau «ideilor» acceptate ori considerate drept inofensive sau neimportante, ci și celor care ofensează, șochează sau ofensează statul sau orice segment al populației. Acest lucru este impus de pluralism, toleranță și mentalitate deschisă, fără de care nu există o «societate democratică». Asta înseamnă, printre altele, că orice «formalitate», «condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată în acest domeniu trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.” (Handyside împotriva Regatului Unit, hotărârea din 7 decembrie 1976, pct. 49).
„Toleranța și respectarea demnității egale a tuturor oamenilor constituie bazele unei societăți democratice și pluraliste. Astfel, în principiu, poate fi considerată necesară în unele societăți democratice sancționarea sau chiar prevenirea tuturor formelor de exprimare care răspândesc, incită, îndeamnă sau justifică ura bazată pe intoleranță[…], cu condiția ca orice «formalitate», «condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.” (Erbakan împotriva Turciei, hotărârea din 6 iulie 2006, pct. 56).
„Nu există niciun dubiu că orice afirmație îndreptată împotriva valorilor fundamentale ale Convenției va fi scoasă conform art. 17 [interzicerea abuzului de drept] de sub protecția conferită de art. 10 [libertatea de exprimare] […]” (Seurot împotriva Franței, decizia privind admisibilitatea din 18 mai 2004)
Părţile relevante din Recomandarea privind politica generală nr. 15 privind combaterea urii, adoptată de Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei (ECRI) la 8 decembrie 2015, conţin următorul text:
„Având în vedere că discursul de incitare la ură trebuie înţeles în sensul prezentei recomandări de politică generală ca advocacy, promovare sau incitare, sub orice formă, a denigrării, a urii sau a defăimării unei persoane sau a unui grup de persoane, precum şi orice hărţuire, insultă, stereotipuri negative, stigmatizare sau ameninţare cu privire la o astfel de persoană sau grup de persoane, precum şi justificarea tuturor tipurilor de exprimare anterioare, pe motiv de „rasă”, origine naţională, religie, apartenenţă.”
Părțile relevante din Raportul special privind promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare, Frank La Rue, prezentat în conformitate cu Rezoluția 16/4, A/67/357, din 7 septembrie 2012 a Consiliului pentru Drepturile Omului, au următorul cuprins:
„46. Deși unele dintre conceptele de mai sus se pot suprapune, raportorul special consideră că următoarele elemente sunt esențiale pentru a stabili dacă o expresie constituie incitare la ură: pericolul real și iminent al violenței care rezultă din exprimare; intenția vorbitorului de a incita la discriminare, ostilitate sau violență; și o atenție atentă din partea sistemului judiciar a contextului în care s-a exprimat ura, având în vedere că dreptul internațional interzice anumite forme de vorbire pentru consecințele lor, și nu pentru conținutul lor ca atare, pentru că ceea ce este profund ofensator într-o comunitate s-ar putea să nu fie așa în alta. În consecință, orice evaluare contextuală trebuie să includă luarea în considerare a diverșilor factori, inclusiv existența unor modele de tensiune între comunitățile religioase sau rasiale, discriminarea împotriva grupului vizat, tonul și conținutul discursului, persoana care incită la ură și mijloacele de diseminare a expresiei urii.”
Extras din Strategia din 2021 pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023 a Guvernului României, publicată în M. Of. din 19.05.2021:
„Discursul instigator la ură devine o ameninţare tot mai puternică la adresa libertăţii de exprimare şi toleranţei, pe măsură ce se răspândeşte prin mediul online şi media clasice, literatură şi în dezbaterea politică, inclusiv în parlamentele unor democraţii consolidate.(…)
România se confruntă cu cazuri de autoradicalizare, inclusiv a unor cetăţeni români, ca urmare a expunerii acestora, în principal în mediul virtual, la diverse mesaje extremiste, radicale, teroriste. (…)
Din Comitetul interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură fac parte: MAE, MAI, MJ, MEd, MC, SGG, CPM şi INSHR-EW, în calitate de membri, FCER, MCA, AvP, CNCD, ANR şi MP-PÎCCJ, în calitate de invitaţi permanenţi, precum şi INM şi B’nai B’rith, în calitate de invitaţi.”
Sper să fie de folos aceste repere juridice.
