spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeAvocata Elena Radu: Habarniștii care ne reprezintă la nivelul instituțiilor UE ...

Avocata Elena Radu: Habarniștii care ne reprezintă la nivelul instituțiilor UE încalcă cu desăvârșire tratatele UE, iar slugile alese din țară execută și vând orice

-

de Elena Radu, avocat

Habarniștii care ne reprezintă la nivelul instituțiilor UE (indiferent din ce stat membru sunt) încalcă cu desăvârșire tratatele UE, iar slugile alese din țară execută și vând orice ca să le vină bani în borcanul cu miere (să se mânjească și ei puțin pe degete și să se lingă pe buze)

- Advertisement -

Potrivit Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE), statele membre i-au atribuit UE competente numai in anumite domenii si numai in anumite limite.

Orice competență care nu este atribuită UE prin tratate aparține statelor membre.

- Advertisement -

Art. 4 alin 2 din TUE prevede: ”Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.”

Se poate observa, astfel, că în mod expres se prevede în TUE că securitatea națională este responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru, UE neputând să își bage nasul și să legifereze în acest domeniu.

Cu toate acestea, de ceva ani buni, invocând impropriu ca temei de drept art 114 din TFUE privind apropierea legislațiilor, Comisia Europeană propune, iar habarniștii din Parlamentul European și Consiliu aprobă tot felul de ”legi europene” care reglementează în domeniul securității naționale, invocând diverse pretexte, că de fapt ar fi vorba de ”piața comună” și că de aia adoptă ei la nivel european diverse reglementări obligatorii pentru statele membre.

Bineînțeles că acesta nu este singurul domeniu în care UE își bagă nasul și reglementează, fără să îi fie stabilite competențe prin tratate.

Că tot este la modă ”digitalizarea” și implementarea haotică, heirupistă, fără cap și fără coadă a tehnologiilor, fără niciun studiu de impact, fără luarea în considerare a potențialelor efecte negative și fără luarea unor măsuri pentru preîntâmpinarea lor, tot la modă este și securitatea cibernetică.

Nu demult, anul acesta, s-a adoptat o lege ”cu cântec” a securității și apărării cibernetice în România (nr. 58/2023), lege prin care s-a modificat și legea securității naționale, introducându-se amenințările sau atacurile cibernetice printre amenințările la adresa securității naționale a României.

În Expunerea de motive a acestei legi, se invocă că s-au transpus directivele UE NIS și NIS 2. Totodată, s-a invocat că proiectul de lege s-a inițiat pe Componenta C7- Transformare digitală, reforma 3 din PNRR.

În conținutul acestei legi se face trimitere la Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind ENISA (Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică).

Dar ce să vedeți?

Chiar Comitetului Economic și Social European în avizul pe care l-a dat cu privire la acest Regulament a invocat: ”Securitatea cibernetică este esențială atât pentru PROSPERITATEA ȘI SECURITATEA NAȚIONALĂ, cât și pentru însăși funcționarea democrațiilor, libertăților și valorilor europene. „Securitatea cibernetică este un ecosistem în care legile, organizațiile, abilitățile, cooperarea și implementarea tehnică trebuie să fie în armonie pentru a fi cât mai eficiente”, se declară în indicele global al securității cibernetice al ONU, adăugându-se că securitatea cibernetică „devine din ce în ce mai importantă pentru factorii de decizie din diverse țări”.

Însă, au folosit ca pretext ”piața unică a securității cibernetice”, că altfel nu aveau temei să poată să reglementeze nimic la nivel european.

Cu toate acestea, habarniștii din Parlamentul și Consiliu l-au votat.

Binenteles că în orice domeniu există bunuri și servicii necesare, bunuri si servicii care se vând și se cumpără.

Folosind această ”chichiță” a pieței unice și invocând ca temei ”aproprierea legislatiei pe piata internă/unică” se legiferează de către UE în orice domeniu, inclusiv în cele care nu i-au fost atribuite competențe prin tratatele UE.

Parlamentele naționale nu se opun când analizează astfel de proiecte de ”legi europene” când le sunt transmise spre analiză, Parlamentul European e format din niște unii aleși de cetățeni, dar care habar nu au ce caută pe acolo, iar cetățenii dorm pe ei.

Peste luni și ani de la adoptarea aberațiilor la nivel european, cu încălcarea tratatelor UE, când se trezesc cetățenii cu diverse norme și măsuri aberante care li se aplică, se miră de unde li se trage.

Când li se spune că vine de la UE, dau vina pe UE.

Nu prea e vina UE, e vina noastră, a cetățenilor, că am ales numai habarniști, profitori și geambași care sunt dispuși să vândă orice dacă primesc și ei 2 lei să bage la burtică. În plus, cetățenii nu trag de mânecă niciunul dintre ”aleșii” ăștia ca să îi întrebe: ce votează, de ce votează, în baza cărui temei, că nu a fost nimeni ales să facă ce are chef pentru simplul fapt că a fost ales.

”Alesul” poate să își exercite mandatul numai în anumite limite și cu respectarea Constituției (dacă e vorba de Parlamentul National) sau a Tratatelor (dacă e vorba de Parlamentul European), dar dacă cei care i-au ales (mandatat) nu îi întreabă ce fac ei pe acolo, de ce n-ar face ce au chef și să nu respecte nimic?

Dacă îi dai un mandat unui alt cetățean să îți închirieze casa, dar el în fapt ți-o vinde, îi sari repede în cap.

În schimb, aleșii care prin puterea pe care noi le-o dăm atunci când îi alegem, dându-le astfel mandat de a da legi care vizează nu numai casa, ci viața noastră în totalitatea ei, nu prea sunt deranjați de nimeni să îi întrebe ce fac ei în exercitarea mandatului ăla pe care l-au primit de la cetățeni.

Mai mult, SRI-istii care se vor în tot și toate prin România, treaba aia a lor care constă în apărarea securității naționale a României au cam aruncat-o la coș și acceptă ca România să fie hârtia igienică a oricui.

În cocina care a devenit UE, niște state pot să se dezvolte frumos, iar după ce se îngrașă bine, pot să zică la revedere UE și să își facă exit-ul. La momentul ăla, România trădată și furată pe toate părțile de toți ăștia plătiți cu vârf și îndesat să o apere se va trezi că nu mai are nimic și a fost numai o vacă de muls.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img