Home Economie Avertismente: Grecia lovește euro. Urmează furtuna?

Avertismente: Grecia lovește euro. Urmează furtuna?

0

Euro a început săptămâna la minimul ultimelor 29 de luni faţă de dolar şi şi-ar putea prelungi declinul din cauza unei furturi economice şi politice “perfecte” alimentată de turbulenţele din Grecia, apreciază analiştii, se arată intr-o analiză publicată de Ziarul Financiar.

Prăbuşirea negocierilor din parlamentul grec privind alegerea noului preşedinte al ţării va fi urmată de dizolvarea parlamentului şi în ianuarie de alegeri anticipate, iar rezultatul lor ar putea aduce mai multă putere unei formaţiuni politice care promovează blocarea programului de bailout internaţional al economiei elene.

Euro s-a depreciat luni la 1,2142 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultimele 29 de luni, în condiţiile în care analiştii cred că Rezerva Federală americană ar putea majora dobânzile anul viitor, iar alte economii implementează politici monetare mai laxe, potrivit Reuters. Cursul aminteşte de cel atins în plină criză a datoriilor suverane, când preşedintele BCE Mario Draghi a trebuit să dea asigurări, pentru a calma pieţele, că instituţia sa va face tot ce-i stă în putere pentru a proteja euro.
“Se naşte o furtună politică şi economică perfectă”, spun analiştii de la BBH, citaţi de CNBC.

În pofida revenirii uşoare, economistul Kit Juckes de la Societe Generale crede că euro –şi-ar putea continua deprecierea în raport cu dolarul în această săptămână. El anticipează că moneda europeană ar putea atinge chiar 1,20 de dolari pe unitate.

Lee Hardman, analist la Bank of Tokyo-Mitsubishi, prognozează că euro se va duce sub 1,20 de dolari pe unitate în primele trei luni din 2015. În ultimii zece ani, euro de obicei nu a coborât sub pragul de 1,20 de dolari. Hardman a avertizat asupra riscului unei ajustări descendente abrupte dacă moneda europeană trece de acest nivel.

“Scenariul nostru de bază prevede că euro se va duce şi mai în jos, posibil sub 1,20 de dolari în primul trimestru, apoi spre sfârşitul anului la 1,14 dolari, adânc în teritoriul deprecierii”, a spus Hardman.

Ad

Exit mobile version