Autostrada Sibiu-Pitești în aer?

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă că deja există o contestaţie depusă de Astaldi la licitaţia pentru tronsonul 3 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, invocându-se încălcări ale legistaţiei la întocmirea documentaţiei. De altfel, susţine organizaţia, documentaţia este un studiu de fezabilitate minimal din 2008, aspru criticat de Comisia Europeană. ”Există premisele ca majoritatea constructorilor serioşi să nu depună oferte, ci doar cei interesaţi să speculeze”, a transmis Asociaţia Pro Infrastrutură, transmite news.ro.

Proiectul include construcţia tunelului Poiana de 1,7 km, aproape 50 de poduri şi viaducte cu o lungime totală de aproximativ 15 km, 2 noduri rutiere la Văleni şi Cornetu, un ecoduct de 220 de metri peste întrega lăţime a Văii Oltului, 4 spaţii de servicii, un centru de întreţinere şi coordonare, numeroase lucrări de consolidare, hidrotehnice sau de protecţie a mediului.

”Documentaţia tehnică ce stă la baza acestei licitaţii este un studiu de fezabilitate minimal realizat în 2008 şi care a fost aspru criticat de experţii Comisiei Europene, de-a lungul timpului. Discutăm despre doar 34 de foraje geotehnice de adâncime (sub un foraj per km), mult sub necesarul de investigaţii de teren necesare pentru un proiect montan de o asemenea anvergură. Spre exemplu, pentru tunelul Poiana de 1,7 km lungime au fost realizate doar 2 foraje, la capetele acestuia. Riscurile generate de această documentaţie lacunară pentru acest proiect extrem de dificil sunt majore, existând premisele ca majoritatea constructorilor serioşi să nu depună oferte, ci doar cei interesaţi să speculeze la maxim prin claim-uri deficienţele din documentaţie”, mai afirmă reprezentanţii Pro Infrastructură

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare