Autoritățile germane criticate după atentatul de la Berlin

Autoritățile germane se confruntă cu tot mai multe critici după ce presupusul autorul al atentatului soldat cu 12 morți și 48 de răniți a reușit după atac să părăsească țara, mai ales că el se afla de mult timp în atenția poliției germane care știa că el reprezintă un pericol.

Replicând acestor acuzații, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a estimat, potrivit agenției DPA, că ar fi ‘nepotrivit să vorbim despre un eșec al autorităților din domeniul securității’. ‘Firește că vom analiza cazul meticulos și vom întocmi un raport’, a mai spus el.

Tunisianul Anis Amri a sosit în Germania ca refugiat. Autoritățile germane i-au respins cererea de azil, dar nu au reușit să-l repatrieze din cauza refuzului autorităților tunisiene de a colabora. El a fost ucis joi noaptea de poliția italiană la Milano.

Asupra lui s-a găsit un bilet de tren care arată că a plecat din Franța către Torino, de unde a ajuns la Milano cu un tren regional. Rezultă astfel că, la scurt timp după ce a pătruns cu un camion în mulțime la Berlin, el a plecat în Franța, reușind să treacă nestingherit granița datorită libertății de circulație oferită de spațiul Schengen. Autoritățile germane investighează acum traseul său în detaliu și dacă a avut complici sau o rețea de sprijin care l-a ajutat în atac ori în fuga sa din Germania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare