spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriAutobuzele turcești ale lui Firea pe filiera Sebastian Ghiță

Autobuzele turcești ale lui Firea pe filiera Sebastian Ghiță

-

Cele 400 de autobuze care urmează să intre în flota RATB vor ajunge în România, de la compania turcească Otokar, printr-o firmă subcontractoare. Acționarii acesteia au legături cu avocatul “tradițional” al lui Sebastian Ghiță. Mai mult, societatea românească se află pe lista de creditori ai S.C. Asesoft Technologies S.R.L., companie înființată de fostul deputat și aflată în acest moment în insolvență, scrie Libertatea.

- Reclama -

Asocierea declarată câștigătoare și care urmează să furnizeze cele 400 de autobuze Regiei Autonome de Transport București are un subcontractant în România. Este vorba despre S.C. Happy Garage S.R.L., o societate cu domeniul principal de activitate declarat „întreținerea și repararea autovehiculelor”, care are sediul social pe Șoseaua Odăi din Nordul Capitalei. Deși veche de trei ani, firma a fost deja radiată de două ori.

- Advertisement -

S.C. Happy Garage S.R.L. a fost radiată de două ori până acum, potrivit Registrului Comerțului.

Potrivit Registrului Comerțului, societatea și-a schimbat sediul social din București în Ilfov și din Ilfov în București. Ultima oară a fost reînființată pe 9 septembrie 2017. Dacă în 2014, contabilii declarau la Ministerul de Finanțe zero cifră de afaceri și o pierdere de 1.674 de lei, în 2016, saltul “financiar” este spectaculos. Cu doar 18 angajați, service-ul auto reușește o cifra de afaceri netă de 5.394.538 de lei și un profit brut de 1.163.872 de lei.

- Advertisement -

            Potrivit Registrului Comerțului, S.C. Happy Garage S.R.L. este controlată de Paul-Eugen Ion, dar în trecut a avut un al doilea asociat, cu drepturi egale – Laurențiu Sorin Crețu.

Datele de identificare ale ofertanților care au participat la licitația organizată de Primăria Generală a Municipiului București.

În prezent, cei doi sunt parteneri în alte două societăți cu nume similar și cu același obiect principal de activitate, de „întreținere și reparare a autovehiculelor”. Prin comparație cu firma mamă, S.C. Happy Top Cars S.R.L. și S.C. Happy ITP S.R.L. au depus la Ministerul Finanțelor bilanțuri contabile cu cifre de afaceri mai mult decât modeste: zero, respectiv 66.904 lei.

„Familia” Happy

S.C. Happy Garage S.R.L., firma-subcontractor a turcilor care au câștigat licitația pentru autobuzele Bucureștiului, are în prezent de recuperat bani de la S.C. Asesoft Technologies S.R.L. Societatea Asesoft Technologies a fost fondată de Sebastian Ghiță și se află în prezent în insolvență.

 Cu alte cuvinte, cel mai probabil ar fi furnizat în trecut servicii de mentenanță pentru autovehiculele societății fostului deputat. Potrivit tabelului creditorilor, bani de recuperat de la Asesoft Technologies S.R.L. are și avocatul Andrei Nicolescu.

Potrivit Rise Project, Andrei Nicolescu este avocatul tradițional al familiei și companiilor lui Sebastian Ghiță. În primăvara lui 2014, reprezentând șapte firme oficial asumate de grupul Ghiță, Nicolescu a depus o plângere penală pe numele reporterilor RISE Project, reclamând publicarea unor informații confidențiale de la Fisc.

Legătura dintre cei care controlează S.C. Happy Garage S.R.L. și avocatul ploieștean nu este doar aceasta. Potrivit Monitorului Oficial, cele trei firme au fost reprezentate legal, la un moment dat, de Andrei Nicolescu, mai scrie sursa citată.

Spre exemplu, pe 16 octombrie 2015, cu ocazia mutării sediului social din București în județul Ilfov, cei doi administratori de atunci ai S.C. Happy Garage S.R.L., Paul-Eugen Ion și Laurențiu Sorin Crețu, îl împuternicesc pe Andrei Nicolescu “și pe orice avocat colaborator al său care, împreună sau separat, să semneze, să depună și să ridice Actul Constitutiv actualizat al Societatii și orice alte documente necesare pentru înregistrarea prezentei hotârâri în fața autorităților române competente […] la Registrul Comerțului, bănci, Autoritățile Fiscale etc.

Captură Monitorul Oficial 12.04.2016

Casa de avocatură din Ploiești s-a ocupat de S.C. Happy Garage S.R.L. până în august 2016, când, prin decizia administratorilor publicată în Monitorul Oficial, împuternicirea ajunge la un alt avocat. În paralel, aceeași “mutare” are loc și la S.C. Happy Top Cars S.R.L.

La S.C. Happy ITP S.R.L., tot potrivit Monitorului Oficial, legăturile cu casa de avocatură sunt rupte în ianuarie 2017.

Contactat de Libertatea, administratorul S.C. Happy Garage S.R.L., Paul-Eugen Ion, a negat orice legătură cu Casa de Avocatură Andrei Nicolescu. De asemenea, a transmis că momentan nu poate răspunde la nicio întrebare cu privire la contractul privind autobuzele care urmează să fie livrate de turcii de la Otokar, motivând că nu sunt puse la punct detaliile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img