spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
2.7 C
București

Austriecii intră în 2023 cu cea mai negativă stare de spirit din ultima jumătate de secol

Sceptici şi preocupaţi pentru viitor, austriecii intră în anul 2023 cu cea mai negativă stare de spirit constatată în această perioadă de sfârşit de an în ultima jumătate de secol, relevă rezultatele unui sondaj publicat miercuri, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Numai 26% dintre austriecii intervievaţi în sondaj s-au arătat încrezători în viitor, în timp ce 32% s-au declarat sceptici şi alţi 35% preocupaţi, rezumă institutul de sondare (austriac) IMAS care a efectuat cercetarea.

”Pentru al treilea an la rând, scepticismul şi preocuparea depăşesc clar încrederea”, care niciodată nu a fost atât de mult timp sub 30%, mai remarcă institutul austriac.

Spre deosebire de anii anteriori, când starea de spirit a austriecilor era de asemenea negativă, preocuparea generată de pandemia COVID-19 a fost acum înlocuită de anxietatea provocată de inflaţia ridicată, în primul rând, şi de războiul din Ucraina, în al doilea rând.

”Actuala cercetare sociologică de Anul Nou arată o stabilitate ridicată a pesimismului”, subliniază acelaşi institut, care începând din anul 1972 realizează acest sondaj la finalul fiecărui an pentru a testa starea de spirit a populaţiei austriece şi niciodată de atunci nu a observat una ”atât de negativă”.

Concluzia autorilor cercetării este că actualul deceniu ”a început în cel mai rău mod posibil”, cu trei ani de crize multiple şi cu o îngrijorare profundă în rândul populaţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare