Austria vrea centre de deportare a afganilor

Austria, care a insistat că îşi menţine planurile de a continua deportările de imigranţi ilegali în Afganistan chiar şi după ce talibanii au ocupat Kabulul, a sugerat luni, ca alternativă, crearea unor ‘centre de deportare’ în ţări vecine cu Afganistan, informează Reuters.

Conservatorii cancelarului Sebastian Kurz au făcut din politica dură faţă de imigraţie un punct central al agendei lor şi au câştigat toate alegerile legislative începând de la criza migranţilor din 2015-2016, când Austria a preluat un număr de solicitanţi de azil echivalent cu peste un procent din populaţia sa.

Austria a fost unul din cele şase state membre ale UE care, în pofida înaintării talibanilor, au avertizat săptămâna trecută Comisia Europeană în legătură cu suspendarea deportării solicitanţilor de azil afgani respinşi. Între timp, trei din cele şase state – Danemarca, Germani şi Ţările de Jos – şi-au schimbat poziţia.

‘Dacă deportările nu mai sunt posibile din cauza restricţiilor ce ne sunt impuse de Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, atunci trebuie avute în vedere alternative’, au declarat ministrul de interne, Karl Nehammer, şi cel de externe, Alexander Schallenberg, într-un comunicat comun.

‘Centre de deportare în regiunea din jurul Afganistanului ar fi o posibilitate. Această necesită forţa şi sprijinul Comisiei Europene. Voi face această propunere la consiliul miniştrilor de interne’ din UE, a adăugat Nehammer, referindu-se la reuniunea ce va avea loc miercuri în format online.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare