Home Analize Austria NU mai primește migranți

Austria NU mai primește migranți

0

Austria intenționează să se retragă din acordul Uniunii Europene privind relocarea de migranți prin cote obligatorii între țările membre ale blocului comunitar, au indicat luni oficiali guvernamentali, citați de agenția DPA.

Măsura, care ar putea fi aprobată de către cabinetul austriac cel mai devreme marți, ar putea însemna încă o lovitură pentru eforturile UE în ce privește implementarea unei politici unitare privind migrația.

Uniunea Europeană a decis în 2015 relocarea a 160.000 de migranți sosiți în Italia și Grecia către alte țări ale UE până în septembrie 2017. Cu toate acestea, mai puțin de 15.000 au fost relocați în interiorul UE până în prezent, potrivit ultimelor statistici ale UE.

Ministrul apărării Hans Peter Doskozil, inițiatorul măsurii, a afirmat că țara sa ar trebui să se retragă din acordul de relocare, argumentând că Viena a acceptat deja o cotă de solicitanți de azil proporțional mai mare decât alte țări ale UE. ‘‘Cred că Austria a avut o contribuție umanitară adecvată”, a declarat presei ministrul social-democrat.

Austria a beneficiat de o exceptare de la program până anul trecut, după ce în anul 2015 a primit 90.000 de persoane care au sosit în țară prin Grecia și Balcani în momentul de vârf al crizei migrației.

În baza mecanismului de relocare, Austria ar fi fost obligată să accepte circa 2.000 de solicitanți de azil din Italia și Grecia.

Ad

Exit mobile version