Home Analize Austria face reduceri de taxe: Scade cota de impozit pe salarii, ”bonus...

Austria face reduceri de taxe: Scade cota de impozit pe salarii, ”bonus familia” de 1.750 de euro pe an, toți copiii vor primi în septembrie un bonus de 350 de euro

0

Din cauza crizei coronavirus, guvernul federal din Austria a anunțat că o parte a reformei fiscale pentru 2021 va fi pusă în aplicare mai devreme, chiar din acest an. Totodată, guvernul va aloca bani suplimentari pentru mărirea ”bonus familia” și un ajutor suplimentar, în luna septembrie, la alocația pentru copii. Reforma fiscală ar scuti oamenii de taxe de 1,6 miliarde de euro,anunță Ziarul Românesc de la Viena.

Măsura în reforma fiscală prevede o reducere a cotei de impozit pe salariile mai mici, de la 25 la 20 la sută. Aceasta are efect pentru prima treaptă de impozitare. Conform calculelor guvernului, acest lucru ar trebui să aducă angajaților cu normă întreagă cu până la 350 euro mai mult pe an. De asemenea, cei care au un venit mai mic de 11.000 de euro anual vor beneficia de o plată unică a impozitului, de 100 de euro.

Aceasta este doar o parte din reforma fiscală adoptată de Guvern în programul de guvernare și va fi deja implementată în 2020. Mai multe reforme fiscale vor urma în 2021. În cele din urmă, aceasta va include, de asemenea, o reducere a impozitelor pe salarii de la 35 la 30 la sută și de la 42 la 40 la sută.

Totodată, ”bonus familia” va crește la 1.750 de euro pe an, până acum fiind de 1.500 de euro pe an. Această măsură se referă la o reevaluare a cererii de acordare a bonusului pentru familie, deoarece criza corona ar putea reduce cuantumul bonusului din cauza veniturilor mai mici datorate muncii de scurtă durată (Kurzarbeit) sau a șomajului. Cu posibilitatea de a retrimite cererea pentru 2020. Partenerul care câștigă mai mult poate solicita bonusul și, astfel, va primi o rambursare mai mare pentru fiecare copil.

Toți copiii însă vor primi un bonus suplimentar în luna septembrie, în valoare de 360 de euro, în afara alocației. Banii se consideră a fi de ajutor pentru familii la început de an școlar. Școala va începe în mod normal, la începutul lunii septembrie, a anunțat guvernul încă de săptămâna trecută.

Ad

Exit mobile version