Home Analize Au fost semnate contractele pentru modernizarea bazei sportive de la Izvorani şi...

Au fost semnate contractele pentru modernizarea bazei sportive de la Izvorani şi refacerea planşeului din Piaţa Unirii/ Ciolacu: Contractele sunt investiţii în viitorul nostru

0

Contractele pentru modernizarea bazei sportive de la Izvorani şi pentru refacerea planşeului din Piaţa Unirii au fost semnate, luni, iar premierul Marcel Ciolacu a declarat că acestea reprezintă investiţii în viitorul nostru. Valoarea totală a contractelor se apropie de 900 de milioane de lei.

Marcel Ciolacu a fost prezent, luni, la evenimentul de semnare a unor contracte de reparaţii şi consolidare obiective publice. Este vorba despre modernizarea bazei sportive COSR de la Izvorani şi refacerea planşeului din Piaţa Unirii din Bucureşti. 

”Cel mai mult mă bucur că antreprenoriatul românesc îşi adaugă azi în portofoliu două proiecte importante pentru români. Este dovadă în plus a maturităţii la care au ajuns firmele româneşti, a competitivităţii lor pe o piaţă deschisă, fie că vorbim despre refacerea planşeului de la Piaţa Unirii, fie că vorbim de modernizarea bazei sportive COSR, îmi doresc ca astfel de investiţii să fie multiplicate. De aceea veţi găsi mereu în mine un partener pentru realizarea proiectelor ce contribuie la dezvoltarea României şi spun asta deoarece contractele pe care le vom semna astăzi reprezintă chiar dacă în moduri diferite, investiţii în viitorul nostru”, a declarat Marcel Ciolacu.

El s-a referit apoi la cele două investiţii. 

”Pe de o parte, vorbim de o investiţie într-o capitală sigură pentru cei care traversează zilnic zona Unirii fie cu maşina, fie cu metroul. Iar pe de altă parte de o investiţie într-o infrastructură sportivă de top, care să contribuie la performanţele sportivilor noştri. Ambele contracte au în centrul preocupării noastre românii rezolvarea problemelor de zi cu zi şi mai ales perspectivele pe care statul român le creează pentru ei”, a explicat premierul Ciolacu.

El a adăugat că România trebuie să investească în sport, atât în sportul de performanţă, cât şi în cel de mase. 

”Vreau să-i mulţumesc preşedintului Agenţiei Naţionale pentru Sport, doamna Elisabeta Lipă,  preşedintelui COSR, domnului Mihai Covaliu, pentru implicarea continuă în îmbunătăţirea condiţiilor pe care statul român le poate pune la dispoziţie sportivilor pentru a avea performanţe. România trebuie să investească în sport, atât în sportul de performanţă, cât în sportul de mase. Sportul este practic un cec în alb pentru viitorul nostru, pentru viitorul generaţiilor următoare. Guvernul, prin CNI şi prin Ministerul Dezvoltării, a finalizat 200 de săli de sport, 49 de complexuri sportive şi 16 bazine de înot în toată ţara. Pe lângă acestea avem în execuţie peste 380 de obiective de investiţii în infrastructura sportivă. Cu participarea administraţiilor locale, sper să intensificăm ritmul investiţiilor în sportul românesc”, a mai declarat Marcel Ciolacu. 

El a mai afirmat că refacerea planşeului de la Piaţa Unirii este importantă pentru siguranţa celor aflaţi în trafic, dar şi a întregii zone. 

”Îi mulţumesc mult, domnului Daniel Băluţă, primarul sectorului 4. Una dintre cele mai active administraţii locale din România. Alături de specialişti, Primăria Sector 4 a identificat cele mai bune variante pentru refacerea unui nod de infrastructură complex din inima capitalei. Refacerea planşelului de la Piaţa Unirii, un nod vital pentru siguranţa celor aflaţi în trafic, dar şi a întregii zone. Ştiu că nu este un proiect uşor. În plus pe parcursul lucrărilor vom avea o perioadă de restricţii de trafic. De aceea este esenţial ca lucrările să fie realizate rapid şi în termenele stabilite. De aceea o să-i urez succes şi domnului Erbaşu, care va coordona aceste două investiţii”, a mai transmis premierul Marcel Ciolacu. 

Prezent la eveniment, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a oferit câteva detalii despre cele două proiecte. 

”Avem două proiecte pe care astăzi le-am semnat şi aş putea spune că nu sunt singurele proiecte mari pe care le avem în derulare la nivelul Companiei Naţionale de Inveziţii şi, de asemenea, la nivelul programelor naţionale pe care le derulăm la nivelul Ministerului Dezvoltării. Avem o reparaţie capitală şi modernizarea bazei COSR din Izvorani, este în valoare de 126 de milioane, un proiect care are o durată de investiţie de 42 de luni din care şase sunt dedicate activităţii de proiectare.  Al doilea contract se referă la proiectul de regenerare a spaţiilor publice din Pasajul Unirii.  Aceste lucrări sunt în valoare de 750 de milioane de lei, cu termen de execuţie la finalul anului 2028 şi are ca scop sprijinirea autorităţii administraţiei publice locale din Sectorul 4 al municipiului Bucureşti pentru consolidarea infrastructurii din această zonă. Contractul de finanţare se încheie după cinci ani de zile”, a declarat Adrian Veştea.

Ad

Exit mobile version