Atentat în Franța: Selfie-ul macabru realizat de suspect a fost trimis în Siria

Selfie-ul macabru pe care Yassin Salhi, suspectat de comiterea unui atentat jihadist în Franța, l-a făcut cu capul victimei sale a fost trimis unui destinatar care se află în Siria, a precizat pentru AFP o sursă apropiată dosarului, transmite Agerpres.

Fotografia a fost trimisă de pe telefonul mobil al lui Salhi către un număr canadian. Însă după ce au reperat această imagine sâmbătă, anchetatorii au putut stabili că destinatarul se află de fapt în zonele controlate de Statul Islamic în Siria și Irak.

Primele elemente ale anchetei au stabilit că Yassin Salhi ar fi trimis un selfie macabru cu capul victimei sale prin aplicația WhatsApp către un număr canadian.

Canada a anunțat sâmbătă că va colabora cu Franța în cadrul anchetei pentru a încerca să-l găsească pe destinatarul selfie-ului, fără a preciza însă ce fel de asistență va oferi anchetatorilor francezi.

Primele rezultate ale autopsiei victimei, Herve Cornara, 54 de ani, șeful unei companii de transport unde a lucrat suspectul, nu au putut stabili cauzele exacte ale decesului, mai ales dacă acesta era mort în momentul decapitării. Vor fi efectuate teste suplimentare, au precizat anchetatorii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare