spot_img
6.5 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăMehedințiAteliere de olărit și turism la Sisești de Ziua Cooperării Europene

Ateliere de olărit și turism la Sisești de Ziua Cooperării Europene

-

Județul Mehedinți a fost astăzi gazda evenimentului organizat de Biroul de Cooperare Transfrontalieră Timișoara, cu ocazia Zilei Cooperării Europene.Astfel, în comuna Șișești, au avut loc ateliere de olărit, ateliere de turism și o masă rotundă în cadrul căreia, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, împreună cu conducerea BRCT Timișoara, directorul executiv, Anca Lolescu, parteneri din Serbia în cadrul proiectelor de cooperare transfrontalieră, primarul din Mosna, primarul comunei Șișești, au discutat despre cum Uniunea Europeană ne-a dat posibilitatea să găsim soluții comune la probleme comune pentru ca apoi să atingem obiectivul general de valorificare la maximum a potențialului fiecărei țări, fiecărei regiuni!, spune CJ Mehedinți pe pagina de Facebook.

- Reclama -

“Cooperarea transfrontalieră a reprezentat o oportunitate pentru investiții și prioritate pentru Consiliul Judetean Mehedinti, de-a lungul timpului. Primele proiecte Interreg au fost implementate încă din anii 2004-2005, atat cu parteneri sârbi, cât și bulgari, în cadrul programelor de pre-aderare.Ulterior, s-au implementat proiecte în perioada 2007-2013, iar în exercițiul financiar 2014-2020, Consiliul Județean Mehedinți a beneficiat de fonduri Interreg atât în cadrul Programului IPA CBC România-Serbia pentru investitia privind modernizarea tronsonului DJ 607B Bunoaica – Cireșu, cât și prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria. Acesta din urmă finanțează lucrările de modernizare de pe DJ 607A, Cerneți – Valea Copcii – Husnicioara – Peri – Prunișor, cu ieșire în DN6, un drum grav afectat de alunecările de teren din anul 2016. Este o investiție în desfășurare, care acoperă 28 de kilometri de drum județean, pentru care fondurile europene sunt se aproximativ 5 milioane euro, Consiliului Județean Mehedinți având de asemenea, o contribuție consistentă, de aproape 4,2 milioane euro.

- Advertisement -

Experiența dobândită de colegii de la Direcția Managementul Proiectelor din Consiliul Județean, prin implementarea proiectelor de cooperare transfrontalieră a făcut posibilă extinderea cooperării teritoriale în cadrul Programului Interreg Europe, Consiliul Județean Mehedinți având în prezent alte două proiecte ce au ca obiectiv schimburile de experiență între parteneri din întreaga Europă și anume:• WINPOL – Sisteme şi politici inteligente pentru managementul deşeurilor• MOMAr – Modele de Management pentru Patrimoniul Rural Unic.Nu ne vom vom opri aici și sperăm și în viitor într-o colaborare bună cu Biroul de Cooperare Transfrontalieră Timișoara și cu celelalte Birouri de Cooperare Transfrontalieră care acoperă regiunea noastră! Mulțumesc, pe această cale, doamnei Anca Lolescu și întregului executiv al BRCT Timișoara pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor, în procesul de implementare a proiectelor dezvoltate împreună!Îl felicit pe domnul primar, Marian Răducanu pentru proiectele implementate în comuna Șișești și îi felicit și pe partenerii sârbi! Vă doresc tuturor mult succes în continuare și multă sănătate!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img