”Atacaţi secţiile de poliţie şi luaţi arme şi muniţii de acolo!”, Poliția a deschis o anchetă

Poliţia Română face un apel la protestatari, solicitându-le să se manifeste fără violenţă, fiind deschise dosare de cercetare faţă de persoane bănuite de săvârşirea infacţiunii de instigare la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„În aceste zile, pe reţelele sociale, cetăţenii sunt invitaţi să participe la o serie de manifestaţii publice. Înainte de a da curs invitaţiei, recomandăm tuturor să fie atenţi cu cine interacţionează în mediul on-line, astfel încât să nu devină victime ale unor persoane rău intenţionate. Sub protecţia anonimatului, există tendinţa ca utilizatorii de bună-credinţă să fie manipulaţi, cu ajutorul unor tactici ascunse în interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/ştiri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violenţă)”, transmite Poliţia Română.

Poliţiştii dau exemplu de mesaje de instigare la tulburarea ordinii şi liniştii publice : ”Atacaţi secţiile de poliţie şi luaţi arme şi muniţii de acolo!”, ”Ca să faceţi rost de oameni dispuşi la violenţă, atacaţi închisorile, eliberaţi deţinuţii şi înarmaţii!” ” La furci şi topoare tată, că nicio manifestare de-asta domnească nu a adus rezultate!” ” Până nu intram peste ei în Parlament cu ce se prinde în mână şi rupţi în bătaie, atât ei cât şi jandarmii, care apără hoţii nu se rezolvă nimic!”, atenţionând că cei care fac mobilizarea în această manieră riscă un dosar penal.

„În acest context, vă informăm că, la nivelul Poliţiei Române, sunt demarate cercetări, sub coordonarea unităţilor de parchet teritorial competente, faţă de persoane bănuite de săvârşirea infacţiunii de instigare la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instigarea este o infracţiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal şi este pedepsită de lege”, mai spun poliţiştii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare