Home Analize Asediul Casei Albe

Asediul Casei Albe

0

„Controlul asupra Congresului este împărțit”, anunță cotidianul american The Washington Post, referindu-se la ultimele rezultate ale alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial, desfășurate recent. Mai mult, „dat fiind controlul Partidului Republican asupra Camerei Reprezentanților, politica externă a lui Biden se confruntă cu noi probleme”, estimează același ziar.

Așadar, recent desfășuratele alegeri pentru cele două camere ale Congresului SUA au atras atenția presei internaționale, având în vedere că, potrivit analiștilor, importanța rezultatelor va avea o influență și în contextul actualului război purtat de Rusia în Ucraina. „Majoritari în Camera Reprezentanților, republicanii se gândesc să organizeze un așa-zis asediu al Casei Albe”, e de părere ziarul francez Le Monde. „Ei intenționează să apeleze la toate mijloacele pe care le au la dispoziție ca să-l dea jos pe Joe Biden”, susține ziarul francez. Ziarul israelian Ha’aretz estimează și el că, „adjudecându-și Camera Reprezentanților, republicanii pregătesc terenul în vederea unui guvern divizat”.

Ad

Exit mobile version