spot_img
2.8 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeAruncă în aer SRI repartizarea aleatorie a dosarelor din Justiţie?

Aruncă în aer SRI repartizarea aleatorie a dosarelor din Justiţie?

-

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a primit un răspuns clasificat de la Serviciul Român de Informaţii privind sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor din Justiţie şi a cerut să primească şi un răspuns neclasificat pe această temă, a declarat marţi preşedintele acestui for, senatorul PSD Claudiu Manda.

- Reclama -

„Dintre răspunsurile pe care le-am primit, unul important este legat de sistemul din justiţie, de repartizarea aleatorie a dosarelor. Au fost una sau două (…) poziţii prezentate comisiei cum că lucrurile n-ar fi fost în regulă acolo şi că s-ar fi ştiut. Am primit un răspuns de la SRI despre posibile vulnerabilităţi, documentul este secret. Am făcut o solicitare să primim un răspuns nesecret cu eventuale vulnerabilităţi identificate şi care au fost beneficiarii care au primit aceste informaţii despre vulnerabilităţile respective. Urmează ca răspunsul acesta să-l prezentăm într-un raport privind toată această activitate pe care o vom avea la comisie”, a spus Manda într-o conferinţă de presă.

- Advertisement -

Potrivit acestuia, în cadrul unor audieri anterioare, Ovidiu Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, ar fi făcut referire la astfel de vulnerabilităţi.

„În contextul discuţiilor cu domnul Puţura, de exemplu, ne-a spus de vulnerabilităţi şi ne-a spus că la vremea la care era secretar de stat şi responsabil cu securitatea a avut astfel de înştiinţări sau că ştia despre un astfel de subiect şi că la vremea respectivă se ştia inclusiv la nivelul SRI. Şi atunci noi am vrut să ştim dacă s-a ştiut la nivelul SRI dacă s-au identificat vulnerabilităţile şi dacă au fost informaţi beneficiarii. Am primit un răspuns clasificat din partea SRI şi am hotărât astăzi în comisie să primim şi un răspuns neclasificat”, a precizat preşedintele Comisiei SRI.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img