Mai multe oficialităţi americane au în vedere Polonia ca viitoare gazdă a arsenalului nuclear al SUA în Europa, după ce social-democraţii germani au redeschis dezbaterea despre ţara care ar trebui să rămână sub umbrela protectoare a Washingtonului. Ultimele evoluţii au nemulţumit însă Rusia, puternicul vecin al Poloniei, comentează miercuri euractiv.com.
Germania trebuie ‘să excludă staţionarea armelor nucleare ale SUA în viitor”, a susţinut la începutul lunii mai liderul grupului social-democrat din Bundestag, Rolf Mützenich, ceea ce a atras reacţii dure din partea partenerilor conservatori din coaliţia guvernamentală de la Berlin şi a ministrului de externe german Heiko Maas.
Poziţia lui Mützenich a fost susţinută de mai mulţi lideri ai Partidului Social-Democrat german (SPD), care văd în abordarea pacifistă o posibilă carte câştigătoare în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor. SPD se opune, de asemenea, achiziţionării de avioane americane F-18 capabile să transporte focoase nucleare.
Ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, a acuzat guvernul german că nu îşi îndeplineşte partea sa de obligaţii în cadrul politicii NATO de descurajare nucleară, iar misiunea diplomatică americană a dat publicităţii o declaraţie ce reamintea Berlinului că promisese să contribuie la capabilităţile NATO.
Acest lucru a reamintit şi despre Declaraţia de la Varşovia din 2016, în care liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au afirmat că ”scopul fundamental al capabilităţii nucleare a NATO este de a apăra pacea, a preveni coerciţia şi a descuraja agresiunea”.
În timpul celei mai recente dezbateri, experţii în securitate germani au descris efectul de domino al retragerii armelor nucleare din Germania.
”Germania poate abandona descurajarea nucleară. Acest lucru forţează Polonia să regândească chestiunea descurajării nucleare. Şi asta motivează Rusia să-şi intensifice strategia de influenţă în Europa Centrală şi de Est. Rezultatul: mai mult conflict în est, Europa slăbită”, a scris pe Twitter Ulrich Speck, expert în cadrul German Marshall Fund.
Ambasadoarea SUA la Varşovia, Georgette Mosbacher, a sugerat că în eventualitatea în care Germania ar urma să încerce ‘să reducă potenţialul său nuclear şi să slăbească NATO, probabil Polonia – care îşi asumă partea sa, înţelege riscurile şi este în flancul estic al NATO – ar putea găzdui capabilităţile”.