Home Armata Armenia s-a retras în ultimul moment de la manevrele militare NATO din...

Armenia s-a retras în ultimul moment de la manevrele militare NATO din Georgia la care participă şi România

0

Armenia s-a retras în ultimul moment, fără a oferi vreo explicație, de la manevrele militare NATO din Georgia, după ce în vară participase deja la alte manevre multinaționale ale Alianței Nord Atlantice, transmite Radio Europa Liberă.

Manevrele NATO din Georgia au început luni 3 septembrie, dar Erevanul a făcut cunoscut în ultimul moment că nu va participa, unul din motivele plauzibile fiind participarea la manevre a Azerbaijanului vecin și inamic, dar și presiunea Moscovei.

Nu e vorba de nici o pierdere militară, structurală sau administrativă. Armenia nu trebuia, oricum, să trimită decât trei medici militari.

Ceea ce este important, însă, în retragerea acelor trei medici militari, este gestul simbolic al Armeniei: în felul acesta, Erevanul arată că rămâne alături de Rusia.

Armenia ar putea însă fi cu greu condamnată. Țară fără ieșire la mare, fără o perspectivă de a adera la NATO sau la UE, într-un război înghețat cu Azerbaijanul vecin și cu unități militare rusești pe teritoriul său, Armenia a renunțat să mai semneze un tratat de asociere cu UE și a aderat în schimb la Uniunea Vamală cu Rusia lui Putin, spune REL.

La rândul său, Azerbaijanul s-a retras anul acesta din două manevre militare ale NATO fără să dea explicații.

Respectivele manevre din Georgia sunt parte dintr-o întreagă serie de exerciții ale Alianței în jurul Mării Negre, care participă circa 40.000 de militari. În Georgia, operațiunea se numește Agile Spirit, iar la ea participă circa 500 United States Marines împreună cu 1.000 de alți militari din Georgia, dar și din Bulgaria, Letonia, România și Ucraina.

Ad

Exit mobile version