Home Armata Armata ucraineană face exercitiții militare în apropierea Crimeei

Armata ucraineană face exercitiții militare în apropierea Crimeei

0

Armata ucraineană va efectua timp de două zile exerciții militare în apropierea peninsulei Crimeea, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, o decizie ce riscă să tensioneze și mai mult relațiile dintre Kiev și Moscova, relatează AFP.

Exercițiile militare vor începe joi și se vor desfășura ‘pe teritoriul național’ al Ucrainei, prin urmare ‘nimeni nu trebuie să ne spună ce avem de făcut’, a indicat purtătorul de cuvânt ucrainean Andrei Lysenko.

Însă unii comentatori de la Kiev se tem că aceste manevre militare ar putea conduce la represalii tot de natură militară din partea Rusiei în estul separatist prorus al Ucrainei.

Întrebat despre acest anunț venit de la Kiev, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a răspuns evaziv. ‘Kremlinul nu va permite acțiuni ale Ucrainei care să încalce dreptul internațional, care ar putea pune în pericol zborurile (civile) internaționale deasupra teritoriului rus ori în regiunile învecinate’, a declarat Peskov.

Ad

Exit mobile version