Armata ucraineană face exercitiții militare în apropierea Crimeei

Armata ucraineană va efectua timp de două zile exerciții militare în apropierea peninsulei Crimeea, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, o decizie ce riscă să tensioneze și mai mult relațiile dintre Kiev și Moscova, relatează AFP.

Exercițiile militare vor începe joi și se vor desfășura ‘pe teritoriul național’ al Ucrainei, prin urmare ‘nimeni nu trebuie să ne spună ce avem de făcut’, a indicat purtătorul de cuvânt ucrainean Andrei Lysenko.

Însă unii comentatori de la Kiev se tem că aceste manevre militare ar putea conduce la represalii tot de natură militară din partea Rusiei în estul separatist prorus al Ucrainei.

Întrebat despre acest anunț venit de la Kiev, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a răspuns evaziv. ‘Kremlinul nu va permite acțiuni ale Ucrainei care să încalce dreptul internațional, care ar putea pune în pericol zborurile (civile) internaționale deasupra teritoriului rus ori în regiunile învecinate’, a declarat Peskov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare