COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Președintele Comisiei pentru Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, a făcut aseară afirmații spectaculoase în emisiunea Alessandrei Stoicescu de la Antena 3, unde a vorbit cu Ion Cristoiu despre recent adoptata lege a offshore-ului și despre rezervele de petrol ale României, în general.
În emisiune, deputatul PSD a devoalat, la un moment dat, un episod interesant produs în decembrie 1973, în cadrul vizitei oficiale făcute de Nicolae Ceaușescu la Casa Albă, la invitația lui Richard Nixon.
”În 1973, Ceaușescu face o vizită în SUA. Acolo, partenerii americani îl iau, îl duc într-o anumită încăpere și focalizează din satelit casa lui de la Scornicești” a povestit deputatul PSD.
”Și îi demonstrează, prima dată, că văd tot ce se întîmplă în spațiul aerian – și întîmplător, în ziua aia trecuseră trei avioane -, și casa lui în detaliu. Dar, i-au spus, nu pentru a-ți arăta casa ți-am făcut această demonstrație, ci ca să știi că în jurul casei tale și în acea regiune există cărbune, este lignit. Iar în Marea Neagră – și au focalizat Marea Neagră – aveți gaze, petrol și titan. Iar gaze și petrol mai mult decît Emiratele Arabe; ați fi cei mai bogați din regiune. Veniți, vă dăm licența pentru platforme și valorificați-vă singuri bogăția pe care o aveți acolo. Acela a fost momentul în care au început prospecțiunile în Marea Neagră, cînd a început realizarea platformelor (de foraj marin n.n.) și momentul cînd am început să punem cu adevărat în evidență toate perimetrele. Deci nu astăzi s-au pus în evidență, ci din 1973 sunt puse în evidență” a mai spus Iancu.
Parțial, spusele deputatului sunt contrazise de faptele istorice: la vremea respectivă, România știa și fără americani că există petrol în Marea Neagră, pe baza prospecțiunilor deja făcute fiind demarat, în 1972, un program de valorificare a resurselor platformei continentale a Mării Negre, în cadrul Institutului Român pentru Cercetări Marine din Constanţa.
Pe baza studiilor efectuate acolo s-a hotărît construirea în România a primelor platforme de foraj marin, pioniera ”Gloria” începîndu-și activitatea în 1976.
Dacă existența petrolului în mare era, deci, cunoscută deja, e posibil, însă, ca tehnologia prin satelit a americanilor să fi permis evaluarea riguroasă a resurselor, iar dacă spusele lui Iancu sunt susținute de realitate, țara noastră ar trebui să urce într-o bună zi mai mult de 20 de locuri în topul producătorilor de petrol, Emiratele Arabe fiind pe locul 7 mondial. (B.T.I.)