Arbiva foto a chefurilor SRI de la Ghiță la Ponta

Fostul premier Victor Ponta a prezentat marţi o nouă fotografie în care liderul PSD, Liviu Dragnea, apare alături de fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, şi alături de fostul vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Vasile Dâncu, la un eveniment care nu era oficial. Ponta a mai precizat că şi-a adus aminte cum Liviu Dragnea “se lupta” să fie şi el chemat la ziua lui George Maior, la acea vreme director al SRI.

“Eu sunt convins că toţi cei care ieri au susţinut la televizor că poza respectivă este falsă, au fost dezinformaţi de domnul Dragnea. Toată această poveste cu domnul Dragnea care se luptă cu statul paralel este o minciună de la cap la coadă. Nu s-a luptat niciodată în niciun fel. Întotdeauna a vrut să fie prieten cu cei care reprezintă statul. Dacă îşi dorea într-adevăr să oprească abuzurile, de doi ani are puterea totală”, a spus Victor Ponta într-o conferinţă de presă.

În cadrul conferinţei de presă, fostul premier a mai prezentat o fotografie în care Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu şi spune că evenimentul nu a fost unul oficial ci era ziua de naştere a cuiva.

„Nu era niciun eveniment oficial, era un eveniment privat, pentru că erau şi prieteni, şi membri de familie, era la ziua cuiva, în luna sepembrie. Când ne-a explicat domnul Dragnea cu George Maior, mi-a aduc aminte cât de mult s-a luptat să vină la ziua lui George Maior. M-a întrebat de zece ori când e, unde e, nu cumva să nu fie invitat”, a mai spus Ponta.

De asemenea, Ponta a precizat că pozele sunt făcute de Sebastian Ghiţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare