Arabia Saudită dă înapoi în apropierea de Israel: MOSSAD ȘI UN ATENTAT LA MECCA

Doi arabi israelieni sunt judecaţi în Arabia Saudită pentru spionaj şi pregătirea unui atentat cu ocazia marelui pelerinaj musulman la Mecca, potrivit actului de acuzare şi ediţiei de luni a presei locale, relatează AFP conform Agerpres.

Cei doi acuzaţi au intrat în Arabia Saudit având paşapoarte ale unui stat arab pentru a efectua „omra”, micul pelerinaj, potrivit actului de acuzare a cărui copie a fost obţinută de AFP de la o sursă prezentă la prima audiere.

Cei doi au fost puşi sub acuzare de procuratura saudită pentru colaborare „cu Mossadul (serviciul de informaţii) israelian, de a fi venit în regat pentru o misiune pe care le-a încredinţat-o Mossadul cu scopul de a culege informaţii pentru acesta” şi de a fi planificat „un act terorist pentru sezonul când are loc hajj”, marele pelerinaj anual.

Unul dintre ei a mai fost inculpat pentru că a intrat în contact cu un membru al grupării jihadiste Stat Islamic (SI) şi că şi-a declarat „simpatia” pentru acest grup.

Procesul a început luni în faţa Curţii Penale specializate din Riad, potrivit cotidianelor Okaz şi Al-Riyadh care nu au precizat când au fost arestaţi cei doi.

Arabia Saudită şi Israelul nu întreţin relaţii diplomatice, dar în ultima vreme au apărut semne de deschidere la Riad cu recente apeluri în favoarea păcii statul evreu.

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a afirmat, într-un interviu publicat la 3 aprilie de revista americană The Atlantic, că israelienii au „dreptul” de a avea propriul stat naţiune, ca şi palestinienii, cel mai recent semnal public că legăturile dintre Arabia Saudită şi Israel se pot apropia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare