Arabia Saudită acuză SUA

Arabia Saudită a condamnat luni voturile din Senatul american pentru adoptarea a două rezoluţii ostile regimului de la Riad, una privind conflictul din Yemen şi cealaltă privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează AFP şi Reuters.

In this photo released by Saudi Press Agency, SPA, Saudi Crown Prince Mohammed bin Salman, center left, and Managing Director of International Monetary Fund Christine Lagarde, center right, attend the opening ceremony of Future Investment Initiative Conference in Riyadh, Saudi Arabia, Tuesday, Oct. 24, 2017. Saudi Arabia‚Äôs powerful crown prince on Tuesday announced plans to build a futuristic city run entirely on alternative sources of energy and said the ultraconservative kingdom must return to ‚Äúmoderate Islam.” (Saudi Press Agency via AP)

„Regatul condamnă ultima poziţie a Senatului american, care se bazează pe alegaţii false, şi afirmă respingerea sa totală a oricărei ingerinţe în afacerile sale”, a precizat Ministerul de Externe într-un comunicat postat pe site-ul de internet al agenţiei de presă oficiale saudite.

„Deşi regatul Arabiei Saudite îşi reafirmă angajamentul de a continua să consolideze relaţiile cu SUA, el îşi exprimă în acelaşi timp îngrijorarea privind poziţiile exprimate de membri ai unei instanţe legislative onorabile a unui stat aliat şi prieten”, a adăugat ministerul în această declaraţie.

Cele două rezoluţii au fost adoptate joi datorită voturilor senatorilor democraţi şi republicani.

Saudi Crown Prince Mohammed bin Salman attends the Future Investment Initiative (FII) conference in Riyadh, on October 24, 2017. The Crown Prince pledged a „moderate, open” Saudi Arabia, breaking with ultra-conservative clerics in favour of an image catering to foreign investors and Saudi youth. „We are returning to what we were before – a country of moderate Islam that is open to all religions and to the world,” he said at the economic forum in Riyadh. / AFP PHOTO / FAYEZ NURELDINE

Prima rezoluţie îi cere preşedintelui Donald Trump „să retragă forţele americane din ostilităţile din Yemen sau care afectează Yemenul, cu excepţia forţelor americane angajate în operaţiuni vizând Al-Qaida sau forţe asociate”.

În cea de a doua, Senatul „estimează că prinţul moştenitor Mohammed Bin Salman este responsabil de uciderea” sauditului Jamal Khashoggi, omorât în consulatul ţării sale de la Istanbul pe 2 octombrie.

Aceste două rezoluţii au reprezentat o lovitură pentru diplomaţia lui Donald Trump, foarte apropiat de puterea saudită.

Ele nu vor avea totuşi decât o importanţă simbolică, pentru că pe de o parte ar urma să nu fie dezbătute în Camera Reprezentanţilor decât, cel mai devreme, odată cu învestirea noilor congresmeni în ianuarie, iar pe de alta sunt şanse mari ca preşedintele SUA să le ignore, comentează AFP

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare