Home Economie Aproape două treimi din veniturile firmelor din Ro­mânia sunt reali­zate de 1%...

Aproape două treimi din veniturile firmelor din Ro­mânia sunt reali­zate de 1% din companii

0

Aproape două treimi din veniturile firmelor din Ro­mânia (de 275 mld. euro în total) sunt reali­zate de 1% din companii, semn că eco­no­mia este puternic polarizată, arată o analiză a companiei de analiză şi risc Coface, scrie Ziarul Financiar.

„Pentru companiile mari este mai uşor să supravieţuiască schimbărilor legislative, ca de exemplu taxa pe stâlp sau impozitul forfetar. Costul ridicat al forţei de muncă şi instabi­litatea fiscală afectează în primul rând firmele mici. De altfel, IMM-urile sunt în general cele mai vulnerabile“, explică analistul economic Laurian Lungu.

El explică însă şi faptul că o ieşire de pe piaţă sau o insolvenţă a unei companii mari precum OMV Petrom, Automobile Dacia sau Kaufland ar putea destabiliza întregul mediu de business în contextul în care OMV Petrom contribuie spre exemplu cu 5% la veniturile bugetului general consolidat.

„Este o situaţie similară cu cea a General Motors în anii ’30-’40 în SUA, iar atunci GM era văzută ca o companie cu risc sistemic. Mai mult, astfel de companii mari au în România şi un impact direct mare în PIB.“

La nivelul întregii economii analiza Coface a relevat şi că una din două companii are risc major să intre în insolvenţă. Analiştii Coface arată faptul că ponderea foarte ridicată a com­paniilor cu risc major de insolvenţă este explicată de fenomenul polarizării firmelor ro­mâneşti, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia.

Ad

Exit mobile version