APARATURĂ ȘI ECHIPAMENTE ÎN VALOARE DE 6,4 MILIOANE EURO, PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TUNRU SEVERIN

0

Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin va fi dotat cu aparatură medicală în valoare de 6,4 milioane euro. 

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi, la Consiliul Județean Mehedinți, fiind prezenți președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, managerul unității medicale, Eleonora Mohora Bobîlcă, directorul de îngrijiri, Elena Bololoi și directorul Direcției Managementul Proiectelor din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, Silvia Trancă.

“Este un proiect foarte important care a fost elaborat de Consiliul Județean pentru Spitalul Județean de Urgență, prin implementarea căruia avem ca principal obiectiv, creșterea capacității unității medicale de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS – CoV – 2.

Acum că s-a semnat contractul, vor demara procedurile de achiziție pentru cele 87 de tipuri de aparatură și echipamente medicale care au fost prinse în proiect.

Între achiziții se află și o ambulanța de ultimă generație, destinată transportului pacienților între secțiile externe și unitatea principală.

Totodată, se vor achiziționa patru aparate ecograf, un tomograf, 10 paturi ATI, un electrocardiograf, un  aparat de anestezie de înaltă performanță și alte echipamente care vor îmbunătăți condițiile de diagnosticare, tratament în Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Sănătate multă tuturor!”, a transmis, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.