Jordan Bardella, 28 de ani, cap de listă al Reuniunii naţionale la europarlamentare şi preşedinte ale partidului ieşit victorios detaşat la scrutinul de duminică, va conduce şi campania extremiştilor de dreapta pentru legislative. Mai mult de atât, el s-a poziţionat şi ca pretendent la postul de viitor premier al ţării, acesta revenindu-i de obicei preşedintelui partidului care iese pe primul loc la legislative. Fosta lideră istorică a partidului, Marine Le Pen, nu va fi decât candidată la legislative, ea fiind dealtfel şi acum preşedinta grupului parlamentar RN din Adunarea naţională. Pentru ea, obiectivul rămâne treapta supremă a puterii şi deci prezidenţialele din 2027, transmite Radio France Internaționale.
ANALIZA RFI:
Cu 31,5 % din sufragii obţinute duminică la europarlamentare, un scor istoric, Reuniunea naţională a devansat clar lista Renaissance a partidului prezidenţial care nu a cules decât 14,5 %, şi pleacă deci în poziţie de forţă peste trei săptămâni. În perspectiva unei victorii la acel scrutin, dar fără asigurarea că va obţine majoritatea absolută – chiar dacă un sondaj nepublicat, realizat în decembrie, arăta că există şi această posibilitate pentru RN – Bardella va căuta până atunci să-şi găsească eventuali aliaţi. Aşa se explică întâlnirea de luni după-amiază între Bardella, Marine Le Pen şi nepoata acesteia, Marion Maréchal, capul de listă Reconquête, partidul extremist de dreapta al polemistului Eric Zemmour, care a obţinut duminică 5,5% din sufragii. Întâlnirea nu s-a terminat cu vreun rezultat concret.
«Pentru moment sunt doar discuţii, dar Marion Maréchal, spre deosebire de Eric Zemmour, a avut o atitudine constructivă vizavi de RN» a ţinut să precizeze Bardella.
Partidul Reuniunea naţională nu se va alia formal cu niciun alt partid, dar este dispus să semneze acorduri punctuale cu cadre de la Reconquête. Astfel, se poate ca Marion Maréchal, în conflict cu Zemmour, să renunţe la mandatul european pentru a se apropia de fostul ei partid în vederea legislativelor de la sfârşitul lunii.
Tot în ideea de a reuni cât mai mulţi simpatizanţi în jurul partidului ei, pentru a face «uniunea dreptei şi a extremei drepte», Marine Le Pen a declarat luni seara că este dispusă să nu prezinte contracandidaţi RN în circumscripţiile în care sunt candidaţi de la Republicanii. Acest partid conservator a obţinut 7,3 % la europenele de duminică şi este, pentru moment, divizat cu privire la o eventuală apropiere de extrema dreaptă. Jordan Bardella declarase ceva mai devreme că «este dispus să discute cu personalităţi care împărtăşesc ambiţia de a susţine o parte din ideile noastre. În acest sens, am discutat şi le-am întins mâna şi unor cadre de la Republicanii pentru că ştiu că este greu să câştigi singur» a mais precizat Bardella, preşedinte în exerciţiu al Reuniunii naţionale.
Au început manevrele şi la stânga spectrului politic. Raphaël Glucksmann, cel care a condus lista socialiştilor francezi şi a obţinut aproape 14% din voturi, l-a propus déjà prim-ministru pe fostul lider sindical Laurent Berger în caz de victorie la legislative. În ideea unei eventuale alianţe cu alte mişcări de stânga, Glucksmann a pus 5 condiţii clare. «Sprijin necondiţionat pentru construcţia europeană, susţinere totală în favoarea rezistenţei ucrainene, abrogarea reformei pensiilor şi a celei privind imigraţia, accelerarea tranziţiei ecologice şi respingerea brutalităţilor din viaţa politică. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu facem alianţă» a spus liderul socialist.
În cursul serii de luni, principalele formaţiuni de stânga – Partidul socialist, Partidul comunist, ecologiştii şi Franţa nesupusă – au anunţat că s-au înţeles să prezinte «candidaturi unice, în fiecare circumscripţie, încă din primul tur de scrutin. Dorim să propunem un program de rupturi sociale şi ecologice pentru a construi o alternativă în faţa lui Emmanuel Macron şi pentru a combate proiectul rasist al extremei drepte» se mai poate citi în comunicatul formaţiunilor de stânga, publicat puţin înainte de miezul nopţii.