Andrei Muraru, aviz favorabil pentru postul de ambasador în Washington D.C: Până la sfârșitul lui 2024 românii vor putea călători în SUA fără a avea nevoie de viză

Andrei Muraru, propus ambasador al României la Washington, a primit aviz favorabil, miercuri, din partea parlamentarilor din comisiile reunite care se ocupă de politică externă și de românii din afara granițelor. La audieri, Andrei Muraru s-a declarat încrezător că până la sfârșitul mandatului președintelui Iohannis (în 2024 – n.r.), românii vor putea călători în Statele Unite fără a avea nevoie de viză. 

„România este aspirantă de 16 ani la acest program (Visa Waiver – n.r.). Cunoaștem bine vulnerabilitățile interne pe care le avem și, în același timp, limitele cauzate de prevederile legale inflexibile în vigoare din SUA. Vom ști curând mai multe despre cauzele care determină refuzul anumitor cereri pe care cetățenii români le fac pentru vize de scurtă ședere în Statele Unite și vom iniția o campanie publică de informare, așa cum a anunțat deja ministrul Bogdan Aurescu. Avem nevoie de asemenea de o soluție creativă la nivel de Congres pe care, sunt convins, că o vom găsi. Sunt astfel încrezător că, până la finalul mandatului Președintelui Iohannis, românii vor călători în SUA fără viză”, arată Andrei Muraru, într-o postare pe Facebook în care explică ce le-a spus parlamentarilor la audierile de miercuri.

Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, spune că o altă prioritate a mandatului său de ambasador va fi creșterea prezenței militare americane în România, pe care o consideră „primordială”. 

„Avem nevoie de mai multă prezență SUA în România: pe uscat, în aer și pe mare”, arată Andrei Muraru în postarea pe Facebook în care explică ce priorități și-a stabilit pentru viitorul său mandat de ambasador.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare