Andrei Marga: Întrucât privatizarea, liberalitatea, democrația și înfruntarea globalizării au fost desfigurate, ieșirea din „eșuarea” de azi a României presupune intervenția unor legi specifice

Cărturarul Andrei Marga lansează o propunere istorică, fără precedent, de salvare a României de la declin și de relansare a sa pe orbită, prin intermediul unui pachet de patru legi-cadru, care să ducă la reforme legislative profunde, în acord cu acestea. De la legea abordării bunurilor naționale pînă la cea a interesului public, legile lui Marga, prezentate într-un material intitulat ”Alternativa la „eșuare””, își propun să pună capăt jafului, să restaureze controlul statului asupra resurselor proprii și să repoziționeze România în interiorul structurilor euro-atlantice, transmite Inpolitics.

Prezentăm materialul integral:

”Istorici reprezentativi au arătat că niciodată în istorie nu s-a produs un declin al țării, în timp scurt, precum în ultimele decenii. Economiștii au documentat devalizarea fără egal a industriei. Români de peste ocean au acuzat „jaful” ultimilor ani, ce întrece fanarioții și orice ocupație ulterioară. Numeroși cunoscători au arătat că deciziile ce se iau sunt în paguba țării.

Indicatorii declinului sunt neobișnuiți. Numai cine nu vrea nu observă că România trăiește azi cotidian pe împrumuturi, înregistrând deja cea mai mare îndatorare din istoria ei. Ea contează ca țară cu productivitate redusă, cu cea mai mare emigrație din lume în timp de pace, cu scăderea profesionalismului, iar în Europa cu cel mai mare abandon școlar, cea mai puțină lectură pe cap de locuitor, cea mai extinsă corupție din instituțiile publice și cu largă dorință de plecare a tinerilor.

Alături de asemenea indicatori a urcat neputința. De pildă, nu s-au putut cheltui banii din PNRR. Autoritățile n-au fost capabile să aplice reglementări europene de taxare a marilor firme, cu toate că săracii au pondere mai mare în România de azi decât oriunde în Europa. Delta Dunării, situația cerealelor, a valorificării resurselor sunt doar câteva dintre chestiunile rămase fără rezolvare. S-a trecut pe față la politica externă de excursii. Ceea ce ironizau Vlahuță, Caragiale, dar și Urmuz, este acum normalitate. „Statul este eșuat” – afirma un contributor la eșuare.

Cetățeanul lucid și responsabil nu poate fi indiferent. El nu este nicidecum un „nostalgic”, cum portretizează voci vulgare ce-și închipuie că ignorarea faptelor este virtute. Necunoscând libertatea, aceleași voci anacronice își imaginează că a gândi cu mintea proprie este aservire și-i atacă rizibil pe cei care se opun intrării în război! În pofida inepțiilor propagandistice, pentru cetățeanul matur, dincolo de opțiunea sa politică, este tot mai evident că datele de azi – „democrație desfigurată”, „stat avariat”, „regim prostocratic”, „președinție africană” – nu duc la ceva bun. Mai ales că realitatea a depășit aceste diagnoze.

Faptele sunt de privit sub aspectul posibilităților, pentru a configura ce este de făcut. În concepția mea, urgența României este democratizarea societății – o democratizare dusă până acolo încât și sărmanul care azi trăiește din câțiva lei într-o cameră neîncălzită și-și crește copiii la lumânare, să iasă din damnare. Încât și cel ale cărui drepturi au fost călcate în picioare de „autorități” abuzive să poată obține dreptatea. Este nevoie de restabilirea Constituției și de revenirea la exigența „democrației curate” din Proclamația de la Alba Iulia (1918).

În zilele noastre se modifică legi ale justiției, ale informatizării, ale educației, legi demult compromise prin consecințe. Dar ele se modifică pentru grupuri care abuzează din nou de poziția lor în stat. Se pregătesc în fiecare caz, literalmente, legi ale împilării cetățeanului. Din ele nu vor ieși cetățeni mai liberi, mai motivați, mai creativi, ci cetățeni săraci, nemulțumiți și în căutare de alte zări.

România are nevoie de cu totul alte legi – de legi ale unui stat cu cetățeni liberi și responsabili, elaborate cu concursul juriștilor care știu nu doar tehnicalități, ci și cum se face democratizarea. Se vrea din nou un „stat puternic”, în înțelesul că acesta poate lovi. Aberație! Statul puternic este statul democratic, cu legi bune, legitimate prin voința cetățenilor, care se aplică fiecăruia (pe larg în Andrei Marga, Statul actual, 2021). Juridic vorbind, abia legitimarea va emancipa societatea de fraudă, minciună, corupție. Abia ea va putea pune capăt propagandelor ce au ocupat scena în ultimele decenii și au convertit proiectul democrației, al salutarei cotituri din decembrie 1989, în extinderea de abuzuri, cleptorelații și degradare.

Trăim perceptibil în societăți intrate în crize – economică, de motivație, de creativitate – la care se adaugă criza energetică, criza mediului și criza internațională. Fiecare dintre acestea presupune aspecte de drept, crizele din societatea modernă fiind și ale dreptului. Opinia mea este că nu se va ieși din crize fără a chestiona legitimarea normelor și deciziilor.

În Romania sunt însă, azi, mai mult ca altădată, presiuni din partea unor ideologii precum decizionismul, ce interpretează legislația ca „decizie” a cuiva, și instrumentalismul, ce consideră legea ca instrument al „luptei”. La acestea se adaugă presiunea neoliberalismului, care reduce legile la voința unor grupuri. Ca urmare, legătura dreptului cu interesul public s-a rupt. Dreptul a fost transformat din nou în mijloc de disciplinare a cetățenilor.

Se știe, din experiențe, că abia legitimarea scoate normele de sub arbitrarul justificărilor și că abia prin legitimare legile devin expresia conștiinței și voinței cetățenilor. Cum scria un președinte american, nu birocrația politică și juridică trebuie să facă legile, ci parlamentul. În România, fapt unic în epocă, s-au și încheiat protocoale de „colaborare” între serviciile secrete, procuratură, judecători, iar un șef DNA a căutat să imprime direcția țării, inclusiv prin asaltul asupra legilor. Legitimarea a fost sacrificată sub deviza luată în deșert a independenței justiției.

Legalitatea rămâne însă fără aderență la realitate în absența legitimării, după cum legitimarea fără legi și respectarea lor rămâne un deziderat pios. Nu poate fi stat de drept democratic acolo unde drepturile și libertățile sunt asimetrice, încât unii pretind celorlalți altceva decât își pretind lor. Independența justiției nu se asigură prin persoane, oricare ar fi ele, ci prin instituții sub control public, care o apără clipă de clipă. Altfel, cum se poate vedea ușor, însăși „independența” justiției se corupe.

Să mai observăm faptul că globalizarea în care se trăiește nu a pus în discuție statul de drept, dar l-a modificat. S-a părăsit ancorarea libertăților în principii, în favoarea stabilirii lor doar prin decizii. Ca exemplu, observăm și în Constituția României că „respectarea demnității umane” nu este socotită principiu care stă la baza libertăților și drepturilor omului, precum în constituțiile moderne, ci doar valoare juridică. Globalizarea a lărgit libertăți, dar a șubrezit statul de drept. În această șubrezire trăim, iar din ea nu se iese fără a chestiona legitimarea.

Azi se recurge frecvent la „legitimare prin încredințare”, „legitimare prin pericol național”, „legitimare prin comanda instituțiilor de forță” și alte expediente fără legătură cu democrația. În România se mai practică și „legitimarea prin ceea ce ne cer partenerii”. Însă toate acestea duc legitimarea la eșec. Fiecare aservește dreptul unei forțe, internă sau externă, în loc să-l facă expresia voinței generale.

Alternativa este „legitimarea democratică”, într-o democrație care eliberează cetățenii din dependența de decizii care se iau peste conștiința și voința lor, de către o „autoritate” ce abuzează. Uneori „aleasă” de sub jumătate dintre ei! De cam o treime din alegători, cum este cazul „autorității” din România de azi! Urmările nefaste se văd – țară inundată de crize, ca rezultat al deciziilor eronate, fără control public.

Legitimarea presupune distincția interesului public de interesul de grup ce se dă drept public. Democrația nu se reduce la alegeri, ci cultivă dreptul oricărui cetățean de a pune întrebări și obligația oricărui decident de a da seama. Elevarea democraţiei de la o tehnică de alegere, la o „formă de viaţă” și trecerea de la proceduri, la realități, rămâne orizontul care deschide perspective.

Iar dacă democratizarea și legitimarea legilor și deciziilor se ating, atunci restul obiectivelor dintr-o societate – economice, sociale, politice, culturale, de securitate – se pot îndeplini mult mai ușor. Acest pariu este momentul să fie făcut și de către țara noastră.

Crizele României actuale sunt diverse, încât agenda reconstruirii, de care am vorbit în repetate rânduri, este încărcată și, inevitabil, dificilă. În orice caz, este decisiv pentru soarta țării ca cetățenii să conștientizeze faptul că așa cum se abordează situația astăzi, nu se merge decât în jos, că ceea ce este propus acum în viața publică nu scoate la liman și că este ora schimbării și a unui efort larg împărtășit de reconstruire.

Situația în care România a ajuns are explicații. Se pot invoca diferite cauze, dar nu se poate trece cu vederea, fiind izbitor, nivelul slab de înțelegere și de calificare al decidenților. Ca efect direct, privatizarea a fost practicată ca devalizare, liberalitatea a fost ruptă de răspundere, democrația penetrată de măsluiri, iar globalizarea este confundată cu intrarea cu pieptul gol în competiții.

Un fapt se impune. Candidații vehiculați până acum la președinția țării, de forțe politice consacrate, nu au cum să scoată România din crize. În plus, avem de a face, a câta oară ?, nu cu vârfuri ale generațiilor, ci cu activiști de conjunctură, mimetici și fără capacitate de analiză și de decizie în interes public. Ei nu au exprimat vreodată un alt orizont în afara celui care a dus România în crizele de astăzi.

Or, dacă vrem soluții, este urgent ca România să revină de la statul de drept, la statul de drept democratic. Pe locul democrației mute de acum, ea are de instituit o democrație deliberativă ce-l poate convinge pe fiecare cetățean că este cazul să uzeze de drepturile și obligațiile sale ca o condiție a funcționării instituțiilor.

Întrucât privatizarea, liberalitatea, democrația și înfruntarea globalizării au fost desfigurate, ieșirea din „eșuarea” de azi presupune intervenția unor legi specifice. Amintesc aici doar primele patru legi specifice de la care, în opinia mea, ar fi cazul să plece reconstruirea.

Este de început cu „legea abordării bunurilor naționale”, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul statului asupra resurselor proprii. Aceasta nu este nici „etatizare”, nici „socializare a proprietății”, nici izolare de piața internațională, ci o acțiune firească, cu prevederi ce se practică în democrațiile avansate de azi

Este de continuat cu „legea interesului public”. Prea multe legi dintre cele existente favorizează încălcarea interesului public de către interesele private ale unora sau ale unor grupuri care se dau drept public. Or, nici România nu se poate pune în mișcare fără a lămuri interesul public, într-o lege ce poate fi cadrul normativ pentru alte legi și fără a curăța apoi legislația de confuzii, falsificări și amatorisme.

Este de înaintat cu „legea meritocrației și a concursurilor curate”, în care să conteze pregătirea și meritul. Să recunoaștem că cetățenia democratică, interesul public și meritocrația merg mână în mână. Nu se poate una fără celelalte. România s-a umplut de corupția ce o face proverbială în lume, iar această stare păguboasă nu se poate curma fără a impune cu forța legii recunoașterea valorilor reale.

Închei cu „legea valorificării în interesul țării și al cetățenilor ei a calităților României de parte a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, precum și a parteneriatelor”. În acest moment, cum spunea cineva, datorită nepriceperii autorităților ei, România este mereu pe bancheta din spate – ea nu-și valorifică alianțele și, mai ales, lucrează în pagubă. În contextul în care se conturează o nouă lume, pierd țările care nu o iau în seamă.

Plecând de la aceste legi de început, vor putea fi reactualizate altele și adoptate noi legi care să lărgească libertățile și drepturile fiecărui cetățean. Dezbaterile – ale specialiștilor, cetățenilor, organizațiilor lor – vor fi cadrul modernizării propriu-zise a statului român și al ieșirii din „eșuarea” în care a fost adus de către decidenții săi.
România nu se poate reconstrui decât cu toate forțele ei, în condiții de libertate, organizare chibzuită, concentrare pe performanțe și meritocrație. O mare coaliție a oamenilor dedicați reconstruirii în jurul unui program nou, înfipt în nevoile și ghidat de valorile modernității, este, politic vorbind, soluția. De capacitatea, pregătirea, inițiativa fiecărui cetățean, fără nici o restricție, este nevoie.

În fiecare domeniu al vieții actuale se cer rezolvări noi. Cum am mai scris, este de reconstruit economia aducând resursele sub control național, restabilind echilibrele – între public și privat, cultivarea pământului și prelucrare, participarea la comerțul internațional și propria dezvoltare internă, exploatarea de resurse și valorificarea lor, între bunăstarea familiei și funcționarea statului – și eradicând slaba productivitate. Nu va fi progres dacă oamenii nu pot munci potrivit capacităților, calificării și aspirațiilor lor și nu pot câștiga corespunzător. Este de reconstruit asistența socială prin asigurarea decenței fiecărei vieți, lichidarea nedreptăților și a aberantelor decalaje de azi. Sunt de asigurat condițiile exprimării libere a sindicatelor și a organizațiilor profesionale. Este de reconstruit viața politică asigurând controlul cetățenesc asupra deciziilor, readucerea serviciilor secrete în matca constituțională, oprirea abuzurilor de funcții și scoaterea statului din „eșuare”. Este de reconstruit administrația publică prin descentralizare, autonomie locală, asanarea concursurilor și digitalizare. A face loc meritocrației are importanță majoră. Este de reconstruit sistemul de sănătate, asigurând fiecărui cetățean accesul la îngrijire și diversificând oportunitățile de tratament. Este de reconstruit educația națională, curățând-o de denaturările de azi și restabilind încrederea că și în România se mai poate învăța la nivelul timpului. O reformă concepută de oameni preicepuți, care să includă normalizare curriculară, autonomie funcțională a unităților și echipare, începând cu unitățile neglijate, a devenit imperios necesară. Este de reconstruit accesul oamenilor diverselor locuri din țară la cultură, prin refacerea rețelei publicațiilor, dezvoltarea de biblioteci, cultivarea dezbaterii și stimularea creației. Este de reconstruit politica externă a României. Ea trebuie smulsă din amatorism și mituire pentru a o face expresia intereselor țării.

Sunt de făcut schimbări în fiecare dintre domeniile vieții din România. Cheia este prețuirea și valorificarea muncii, a randamentului și opiniei fiecăruia, cu organizări corespunzătoare. În locul actualului blocaj în fantome, propagande și ideologii defuncte, este nevoie de o abordare juridică matură, care face din libertățile și drepturile omului instrumentul fecund al schimbării în bine a țării și a vieții fiecăruia”.