ANCHETA CARE ARUNCĂ ÎN AER DISTRIBUȚIA DE GAZE: Delgaz Grid parte din grupul E.On România ar fi umflat prețurile cu 10%

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la Poliţia Judeţeană Alba au făcut, miercuri, 87 de percheziţii, în 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze, într-un dosar vizând posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, transmite news.ro.

Delgaz Grid face parte din grupul E.On România.

Potrivit Poliţiei Judeţene Alba, miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, desfăşoară 87 de percheziţii în judeţele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (4), Caraş-Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iaşi (6), Maramureş (4), Mureş (15), Neamţ (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiş (4), Vaslui (2) şi în municipiul Bucureşti (2), la sediul unei societăţi comerciale care are ca obiect principal de activitate distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte, precum şi la punctele de lucru ale acesteia.

„Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operaţiuni ale societăţii, ar fi fost modificate fişe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societăţii, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuţie a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%”, arată sursa citată.

Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuţie a gazului ar fi indus în eroare instituţia care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuţie a gazelor naturale.  

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare