Home Analize Anca: Am de gând să merg mai departe pe drumul suveranismului

Anca: Am de gând să merg mai departe pe drumul suveranismului

0

Candidatul independent susţinut de AUR, Anca Alexandrescu, a declarat duminică, după rezultatele numărătorii paralele a formaţiunii, care o dă pe locul doi la Primăria Capitalei, că are de gând să meargă mai departe pe acest drum al suveranismului.

”Este doar începutul. Nu, n-am să iau locul lui George Simion. N-am astfel de gânduri. Am de gând să merg mai departe pe acest drum al suveranismului, este un lucru pe care l-am declarat de foarte mulţi ani de zile. Una din principalele mele misiuni de acum înainte va fi să-i conving pe oameni că forţa este la ei, că votul lor contează spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Îmi doresc ca la următoarele alegeri prezenţa la vot să fie mult mai numeroasă”, a spus Anca Alexandrescu.

”Cei care au considerat de cuvinţă să mă linşeze mediatic, să arunce în spaţiu public minciuni, le transmit că acolo unde s-a trecut linia roşie ne vom vedea în instanţă. Îmi voi apăra şi onoarea mea şi a tatălui meu. Vreau să mulţumesc şi familiei mele, copiilor mei, mamei mele, fratelui meu, soţului meu şi dedic acest scor tatălui meu, care nu mai este printre noi şi sunt convinsă că ar fi fost foarte mândru de această bătălie pe care am dus-o. Aşa cum am spus, este doar începutul şi împreună cu cetăţenii români vom câştiga. Aşa cum am spus, ne vom lua ţara înapoi foarte curând”, a mai spus ea.

Ad

Exit mobile version