Analiză Unicredit: Creșterea economică scade

Economia românească a crescut cu 4,4%  în T3 faţă de anul trecut, însă faţă de T2, economia a crescut cu numai 0,6% ajustat sezonier. Evoluţia economiei a fost în T3 mult mai modestă decât ritmul anterior din primele două trimestre din 2016, de 1,5%. Deşi împărţirea pe sectoare nu este încă disponibilă, datele indică faptul că ne îndreptăm spre o scădere a creşterii economice, potrivit UniCredit, scrie Ziarul Financiar.

Vânzările din retail au crescut cu 11,4% de la an la an în T3, faţă de 17,1% în T2. După o creştere de două cifre care a început în august 2015, anul acesta a dus la o încetinire şi a dus la o creştere de sub 10% în septembrie, în condiţiile în care stimulii pentru consum şi-au pierdut din impuls.

Producţia industrială s-a temperat la 1,6% de la an la an în T3, faţă de o creştere de 2% yoy în T2, pe fondul declinului comerţului la nivel global.

Activitatea din construcţii a revenit în teritoriu negativ, la -1,7% de la an la an în T3, faţă de +7,7% în T2, în condiţiile în care ingineria civilă a fost afectată de scăderea cheltuielilor guvernamentale, în ciuda revenirii sectorului rezidenţial, pe fondul programului ”Prima Casă”.

Consumul privat şi vânzările din retail vor continua să încetinească, în timp ce activitatea industrială va rămâne scăzută pe fondul cererii externe scăzute. Investiţiile publice ar putea creşte. Creşterea economică în 2017 cel mai probabil va încetini la 3,4%, avertizează UniCredit.

Absorbţia de fonduri europene a totalizat 3,6 miliarde de euro la finalul lunii septembrie, o creştere cu 23% faţă de anul precedent, iar suma totală aşteptată anul acesta este de 6,5 miliarde de euro, ceea ce indică o potenţială creştere pe final de an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare