spot_img
5 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizeANALIZĂ DEUTSCHE WELLE: Protestele privind BCE au greșit ținta

ANALIZĂ DEUTSCHE WELLE: Protestele privind BCE au greșit ținta

-

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE Christoph Hasselbach:

- Reclama -

Mulți din demonstranții de la Frankfurt protestează pentru cauze nobile. Dar cine acuză Banca Centrală Europeană pentru criza și sărăcia din Europa nu a înțeles nimic, crede Christoph Hasselbach într-un comentariu pentru Deutsche Welle.

Protestele Blockupy la Frankfurt Protestele Blockupy la Frankfurt

- Advertisement -

Oare să-și fi planificat cu atenție dinainte protestatarii violenți de la Frankfurt manifestațiile împotriva BCE? E clar că pentru cineva care doar la auzul cuvântului „bancă” suferă de reacții anticapitaliste ocazia de marți de a protesta la inaugurarea noului sediu al BCE nu putea fi ratată. În plus, în cercurile autonome de stânga a crescut frustrarea privind pierderea masivă de importanță a mișcării Occupy/Blockupy. Astfel de evenimente pot trezi în rândul militanților speranța că momentul Frankfurt ar putea revitaliza mișcarea.

Proteste discreditate de violență

- Advertisement -

Concerte de fluierături și pancarte de protest sunt un lucru – mașini în flăcări, pietre aruncate în forțele de ordine, pompieri și mijloace de transport în comun sunt cu totul altceva. Violența nu poate fi justificată și a discreditat aceste proteste. Pe lângă acestea, demonstranții au ales în BCE ținta greșită. Ei acuză Banca Centrală Europeană pentru sărăcia și politicile de austeritate din unele țări europene. În prezent însă este total invers. BCE inundă piața cu bani ieftini, ține dobânzile la un nivel foarte scăzut, sprijină taman statele supraîndatorate. În niciun caz nu le împinge spre sărăcie. Ba chiar unii critici acuză BCE că își depășește masiv atribuțiile – principala sarcină fiind menținerea stabilității prețurilor. Iar „capitaliștii” care economisesc primesc randamente minuscule la depozitele în bani și la asigurările de viață.

Christoph Hasselbach Christoph Hasselbach

Londra ar fi o țintă mai bună…

Dacă demonstranții au ceva în mod special împotriva „băncilor”, atunci ar trebui să-și mute protestele la Londra, cel mai important centru financiar european. Spre deosebire de BCE, băncile de acolo își calculează drastic riscurile și nu iartă nimic unor țări ca Grecia. Iar dacă militanții au ceva împotriva politicilor de austeritate, atunci ar trebui să meargă la responsabilii politici de la Berlin – sau de la Haga, Helsinki, Viena sau Luxemburg. Este încă o eroare să se creadă că doar Germania a impus direcția de austeritate, obligându-i pe toți ceilalți să o asculte. Multe alte guverne au sprijinit aceste planuri, dar se ascund acum în spatele germanilor, acum că au dat de greu.

…sau poate chiar Atena

În fine, guvernele pro-reformiste din nordul Europei sunt de asemenea niște ținte greșite, dacă vine vorba de proteste anti-sărăcie. Din contră, de acolo vine sprijinul pentru cei săraci. Sigur că nu sunt ajutoare necondiționate, altfel situațiile de urgență s-ar permanentiza, ceea ce nu vrea nimeni în Europa. Oamenii din țările afectate de criză suferă acum efectele unor politici financiare greșite implementate ani la rând de guvernele lor, care au crezut că pot ignora globalizarea, datoriile de stat și demografia.

Cine vrea azi să demonstreze împotriva sărăciei și inegalității ar trebui prin urmare să meargă în fața sediului guvernului de la Atena. Ar trebui să-i ceară premierului grec Tsipras să introducă odată în țara sa un sistem fiscal corect și în primul rând funcțional. Și nu să-i mustre taman pe cei care vor să ajute Grecia și celelalte țări să iasă din această criză.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img