COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HOTAŢIU PEPINE:
Guvernul Ponta a permis, discret, declanşarea unei exploatări aurifere cu cianuri la Certej şi lasă o portiţă deschisă şi pentru reluarea proiectului Roşia Montană. Se spune că diavolul se ascunde în detalii. E un fel de a spune că răul nu iese cu ostentaţie în evidenţă şi că trece adesea neobservat. Nicăieri nu se verifică mai bine acest lucru decât în cazul declaraţiilor politice. Candidatul pentru portofoliul Economiei în viitorul guvern, Mihai Tudose, a fost audiat luni în Parlament şi a vorbit, printre altele, şi despre aurul de la Roşia Montană. În linii mari, declaraţia sa se înscrie în tonul echivoc al multora şi nu poate fi considerată concludentă: „Sunt pe planeta aceasta o mulţime de tehnologii sau chiar şi aceasta cu cianuri, trebuie să vedem în ce condiţii, fiindcă se exploatează cu cianuri şi în ţări foarte verzi, ţări din Peninsula Scandinavică, care sunt recunoscute pentru protecţia mediului. Specialiştii şi-au spus punctul de vedere că tehnologia propusă la momentul acela pentru Roşia Montană nu era cea mai fericită soluţie. Găsim o soluţie acceptabilă. Dacă nu o găsim, aşteptăm până se inventează” (Hotnews).
Aşadar ar fi bine şi cu cianuri şi fără cianuri, dar ar fi bine totuşi să se mai aştepte, deşi în Finlanda, iată, se poate de pe acum. Un discurs care nu asumă nimic şi care se poate plia tuturor circumstanţelor. Echivocul acesta nu e deloc cea mai onorantă atitudine politică, dar răul adevărat se dezvăluie în altă frază: “Zăcământul de asta îl avem, ca să-l exploatăm”, a mai spus Mihai Tudose.
Or, dacă scopul aurului e să fie exploatat, atunci costurile colaterale nu contează prea mult. Fiecare lucru tinde să-şi împlinească, mai devreme sau mai târziu, propriul scop, ceea ce înseamnă că viitorul ministru a pus gând rău Roşiei Montane. Se pare că Guvernul Ponta intenţionează să lase o portiţă deschisă după ce a permis deja începerea unei exploatări cu cianuri la Certej, în condiţii de legalitate incertă. Peste 10.000 de persoane au semnat o petiţie prin care se cere autorităţilor să prezinte documentele de avizare. Or, dacă există precedentul Certej, de ce nu s-ar extinde el şi la Roşia Montană? Companiile miniere mizează poate pe oboseala societăţii şi pe tactici de inducere în eroare.
Cei care susţin pe mai departe proiectul, simulând grija faţă de mediu, omit să spună că la Roşia Montană niciun procedeu nu va putea fi considerat vreodată valabil. Aurul nu mai există în filoane, aşa cum era cândva şi de aceea el trebuie extras din rocă prin diverse procedee chimice, altfel nu e rentabil. Or, chiar dacă se va găsi un procedeu mai puţin toxic, munţii tot ar trebui excavaţi, localitatea şi vechile galerii miniere din epoca romană tot ar trebui distruse. Oricât de benignă ar fi tehnica de extracţie propriu-zisă a aurului, Roşia Montană cu întreaga ei istorie va fi aneantizată şi populaţia relocată.
E o biată iluzie să ne imaginăm că, într-un viitor oarecare, o altă tehnică ar face posibilă reluarea exploatării la Roşia Montană fără să producă distrugerile împotriva cărora s-a protestat zilnic aproape un an de zile. Cianurile în sine nici nu sunt cel mai rău lucru în acest proces, aşa cum specialiştii au arătat de mai multă vreme.
Aşadar a vorbi despre posibilitatea reluării dezbaterii privind aurul de la Roşia Montană e o deja un mare semnal de alarmă.
