Analiză de Romeo Nicoară, deputat PNL, membru în Comitetul pentru Iranul Liber, prilejuită de vizita ministrului de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, la București
La începutul anului 1979, regimul Pahlavi care ajunsese la putere printr-o lovitura de stat a fost răsturnat. Revoluția poporului iranian pentru libertate, democrație și o republică democratică a dat roade. Dar, în timp ce liderii naționali ai poporului iranian rămâneau în închisori până în ultimele zile ale regimului monarhic Pahlavi, Ayatollah Khomeini aflandu-se in afara tarii, a reusit sa organizeze forte din interiorul școlilor religioase iraniene din toata tara, în care erau prezenti mii de studenți, pentru a acapara revolutia poporului iranian.
Dupa venirea lui Khomeini la putere, a inceput organizarea fortelor armate în paralel cu celalalte forțe militare si poliție. Dupa consolidarea bazei sale de putere și crearea Gărzii Revoluționare, Fortelor Basij și Comitetele Revoluționare a inceput suprimarea partidelor de opoziție, acriticilor, aactiviștilor politici și minorităților etnice și religioase, si in același timp, a rasunat sloganul exportului revoluției (exportul terorismulului) in afara granițelor tarii.
Irak-ul a fost prima țară care a fost provocată de către Khomeini,in urma căruia s-a declansat razboiul intre Iran si Irak ce a durat 8 ani. Khomeini nu a incetat exportul terorismului nici pana in ultima zi a vietii sale in 1988. Și Ayatollah Khamenei continua aceas politica de export al terorismului pana in ziua de azi în Orientul Mijlociu și țările islamice.
După prăbușirea Imperiului Otoman în 1917 și cresterea influentei Occidentului în țările independentece se aflau sub conducerea imperiului, a dus la formarea unor grupari organizate cu radacini in extremism si antisemitism catre Vest, ce au rasarit din straturile sociale cu traditie religioasa impotriva modernizarii societatii. Dar, aceste grupuri nu au avut roluri serioase în administrațiile acestor țări
si zona nu era lipsita de tensiune intre religii si secte religioase, dar nu existau urme de războaie religioase in Orientul Mijlociu.
După ce Khomeini a inceput sa intinda mana catre țările musulmane din zona sub pretextul exportul revolutiei, si a dat tonul formarii nucleelor armate religioase, fundamentaliștii sunniți și alte grupari religioase au fost motivati sa se mobilizeze pentru a contracara influența lui Khomeini in tarile din zona, iar astăzi suntem martorii existentei a zeci de partide extremiste și organizații religioase in Orientul Mijlociu până în Africa de Nord. Iar odata cu continuarea interventilor Iranului în alte țări ne putem aștepta la si mai multe amenințări din partea fundamentalistilor si in alte parti ale lumii.
Problema principală a inceput in momentul in care un regim fundamentalist a preluat puterea în Iran, un regim care prin posesia unor mari averi și armamente, nu cunoaște limite pentru extinderea ideologiei sale medievale. Un regim ce nu respecta norme si conventii internaționale. Furnizeaza aramament si forte militare catre Siria, Irak și Yemen. Conduce actiuni de luare de ostatici in Ambasada Americii din Teheran, ataca ambasada Arabiei Saudite si nu raspunda in fata niciunui organ legislativ din lume!
Executa tineri in Iran acuzati de a fii suniti, reprima femeile și minoritățile etnice și religioase din societate. Astăzi Iranul are cea mai mare rată de execuții din lume pe cap de locuitor.
In decurs de 38 de ani de dictatura religioasa in Iran, poporul iranian s-a ridicat impotriva acestei dictaturi de nenumarate ori si în acest timp 120 de mii de persoane au fost executate iar una dintre cele mai mari crime ale acestui regim este masacrul din 1988 unde 30 de mii de prizonieri politici ce isi ispaseau pedeapsa, au fost executati în numai două luni in urma unui fatwa al lui Khomeini.
Acest masacru a fost considerata de catre autoritatile juridice si autoritati politice internationale dar si de parlamentul Canadian drept o crima impotriva umanitati.
Pe parcursul a patru decenii de revoluția iraniană, natura acestui regim a ramas neschimbata, dar de fiecare dată când supravietuirea lui a fost în pericol s-a retras, un exemplu fiind acordul cu Occidentul asupra programului nuclear. Pentru că acest regim nu are nici o bază in poporul iranian și puterea sa este limitată la arme și forță. Și se împotriveștecomunitatiiinternaționale,în măsura în care este sigur ca nu va avea de a face cu reacție puternică si serioasa a acestuia, cea ce sugerează că daca acest lucru se va intampla, regimul se va retrage complet. Conform experienței din trecut astăzi comunitatea internațională poate sta in fata regimului iranian pentru a-i forta mana spre incetarea interventiilor sale in alte tari din zona si pentru respectarea drepturilor omului în Iran.
Astăzi, prezenta reprezentantului regimului dictator Iranian, Mohammad Javad Zarif, se confrunta cu multe proteste si nemultumiri. In afara nemultumirii comunitatii iraniene, sirienii din România sunt de asemenea nemultumiti si susțin de asemenea că intervenția militară a Iranului in Siria pentru a sprijini Bashar al-Assad, în ultimii cinci ani, este cauza principala a 400 de mii de decese și deplasarea a milioanelor de oameni in afara granitelor Siriei.
România ar putea, de asemenea, sa se alature celorlalte tari din occident pentru a condiționa orice acord comercial cu guvernul iranian pe baza incetarii incălcării drepturilor omului, incetarii execuțiilor și eliberarea prizonierilor politici in Iran.
