de Timofei BORDACIOV, director de programe al Clubului ”Valdai” (cel mai influent grup de analiză din Rusia, preluare Vzgliad
Destul de curând, imperiul poate deveni un cuvânt la modă pentru dezbateri despre direcția în care se îndreaptă organizarea politică a lumii. Permanentele declarații ale președintelui Donald Trump despre anexarea la Statele Unite a unor teritorii ale Canadei și Groenlandei, bâlbâielile politicienilor olandezi cu privire la dorința lor de a diviza Belgia – toate acestea sunt doar primele semne prevestitoare ale unei mari dezbateri care inevitabil se va întâmpla pe măsura distrugerii ordinii create în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Amintim că această ordine a fost fondată pe oferirea independenței unui număr cât mai mare de popoare, iar SUA, care promovau acest concept, porneau întotdeauna de la premisa că este considerabil mai ușor să subjugi economic țări mici și slabe decât să te confrunți cu mari puteri teritoriale.
Noul „joc de-a imperiile” este inițiat de Occident, iar restul lumii îl urmărește, dar nu este deloc obligatoriu să-l preia. Și, ca întotdeauna, Rusia, a cărei intenție de a restaura presupusul „imperiu” este una dintre cele mai vândute teze de către propaganda militară americană și europeană, se comportă cu reținere. Mai ales când vine vorba de politica noastră în relațiile cu țările din fosta Uniune Sovietică. Dar și observatorii ruși, de ce să nu spunem, pot veni cu diferite idei când situația din țările vecine arată tragic, iar puterile ostile încearcă să folosească teritoriul lor pentru a provoca daune Rusiei.
În literatura științifică și populară, conceptul de „imperiu” este unul dintre cele mai compromise – grație, în primul rând, eforturile autorilor americani. În conștiința de masă, el este asociat fie cu lumea antică, fie cu epoca în care imperiile europene îmbătrânite, inclusiv Rusia, au încercat să își impună voința asupra restului omenirii. Într-un final, ele nu au făcut decât să declanșeze Primul Război Mondial din 1914-1918, în urma căruia aproape toate imperiile au murit – fizic sau politic. Atunci au intrat în avanscena politicii mondiale Statele Unite, care respingeau ideea imperială, și Rusia, care a renăscut cu succes în calitate de URSS. Deși, curând au început să se numească reciproc imperii, consolidând astfel percepția negativă a acestui concept.
Oricum ar fi, să rostești cuvântul „imperiu” în legătură cu obiectivul strategic dorit al dezvoltării politicii externe a statului rămâne chiar și acum de domeniul originalilor foarte mari. Mai ales că toate țările Majorității Mondiale prietenoase cu Rusia nu tolerează imperiile. Pentru aceste țări, ele sunt colonizatori europeni, care nu le-a adus nimic bun: mai întâi a fost jefuirea totală a resurselor, după care înrobirea neocolonială prin mituirea elitelor și acorduri economice unilaterale.
În această privință, Rusia nu a fost niciodată un imperiu în sensul european al cuvântului, deoarece cel mai important principiu organizatoric al ei a fost tocmai integrarea elitelor locale în propria lor țară și dezvoltarea de noi posesiuni. Cel mai izbitor indicator este reprezentat de statisticile demografice ale Asiei Centrale de la încorporarea sa în Rusia, incluzând, desigur, existența sa în componența URSS. Există motive să suspectăm că și acum boom-ul demografic din cele cinci republici ale regiunii se bazează pe politicile sociale și sistemul de sănătate create în secolul trecut. Și nu se știe cât va dura în cazul în care prietenii noștri din regiune se vor îndrepta spre civilizația Asiei de Sud, dar cu condiții climatice mult mai rele.
Oricum ar fi, conceptul de imperiu rămâne predominant negativ pentru moment. În același timp, în ultimele două-trei decenii, el a început să fie activ folosit de noi în privința Statelor Unite sau Europei. Imperiul american a devenit chiar o categorie obișnuită în dezbaterile publicistice, denotând capacitatea SUA de a folosi multe țări pentru obiectivele politicii lor externe și al dezvoltării lor. În ceea ce privește Europa, aici totul s-a redus, ca întotdeauna, la cuvinte. Puterile europene au păstrat mult timp o anumită influență asupra fostelor lor colonii. Dar care nu poate fi definită ca imperială nici cu cea mai îndepărtată aproximare. Iar discuțiile despre Uniunea Europeană ca imperiu au devenit rapid anecdotice. „Grădină înfloritoare” ar fi ceva care s-ar potrivi, dar un imperiu asociat cu grozăviile și capacitatea de a-și extinde necontrolat frontierele – nu este deloc despre Europa modernă.
Acum însă apar în același timp mai multe semne că imperiile ar putea reveni în politica mondială nu doar sub forma umbrelor întunecate ale trecutului. În primul rând, în sensul lor funcțional – ca modalitate de organizare a spațiului de securitate și dezvoltare în condițiile în care haosul crește de jur împrejur, atât pentru cei care creează imperiul (ceva de genul „make America great again” a lui Trump), cât și pentru alte națiuni pentru a căror soartă imperiul își asumă responsabilitatea. De subliniat că astfel de discuții devin inevitabile într-o lume în care alte formate de anvergură nu mai funcționează, iar problemele nu fac decât să crească – fie că ne place sau nu.
Occidentul poartă această discuție cu alte cuvinte decât cele scrise în manualele de istorie. Dar are în vedere tocmai crearea de condiții bune pentru cetățenii lui prin răspândirea fizică a puterii pe zone geografice mai largi. Dar să faci acest lucru cu vechile metode – prin cooperare economică – este deja imposibil. Prea puternică este concurența din partea altor mari puteri: nu degeaba Trump continuă să afirme că, dacă SUA nu iau Groenlanda și Canada, acolo vor fi China sau Rusia. Rusia nu are în gând să facă așa ceva, desigur. Dar faptul că pentru siguranță pe viitor va fi nevoie deja de control administrativ direct devine treptat o axiomă.
Există mai multe motive în acest sens și toate au caracter material – nu inventate de politologi, ci dovedite de viața însăși. Instituțiile internaționale fac față cu greu sarcinilor ce le revin. Ca urmare a sabotajului occidental, ONU devine aproape o organizație reprezentativă. Deși pentru păstrarea rolului ei central și pentru supremația dreptului internațional vom mai avea de luptat. Poate chiar cu succes. Deocamdată însă, slăbirea organizațiilor internaționale ale secolului al XX-lea nu a contribuit prea mult la apariția unora noi. Singura excepție impresionantă este BRICS. Cu toate acestea, ea nu pretinde să înlocuiască elitele naționale ale statelor membre în rezolvarea principalelor lor sarcini.
Uniunea Europeană, o organizație de tip vechi, alunecă încet spre dezintegrare. Alte organizații internaționale nu cunosc răspunsul la întrebarea cum să forțeze membrii să-și îndeplinească obligațiile. Ceea ce înseamnă că riscă să rămână dezamăgite acele mari puteri care creează și susțin toate instituțiile lumii.
Discuțiile despre ordinea imperială sunt alimentate și de procesele din domeniul științei și tehnologiei avansate. Spre deosebire de unii colegi, autorul acestui text nu este un observator sofisticat al acestui domeniu de dezvoltare. Cu toate acestea, chiar și o observare superficială a dezbaterii sugerează că competiția modelelor de inteligență artificială poate duce la formarea unor „imperii digitale” – nu noi state, ci zone de dominație incontestabilă a giganților tehnologici din țările capabile de așa ceva. Alt factor important este faptul că unele țări nu fac față în ceea ce privește îndeplinirea responsabilității de a asigura pacea pentru vecinii lor. Acest lucru ridică, de asemenea, problema că ordinea imperială nu este chiar atât de depășită.
Dar ordinea imperială este teribil de costisitoare. Chiar și imperiile occidentale au plătit mult pentru a-și menține dimensiunea incredibilă – toți știu versurile lui Kipling despre soarta grea a soldaților britanici pensionați. Și de aceea Marea Britanie sau Franța s-au debarasat cu plăcere, la mijlocul secolului trecut, de teritorii de peste țări și mări. Rusia a ajuns la înțelegerea faptului că nu toate teritoriile îi vor fi de folos pe viitor – parțial, acesta a fost și motivul prăbușirii țării de care am fost toți mândri – URSS. Deși chiar și acum în același Tbilisi sunt unii dintre intelectualii locali care salută revenirea frumosului oraș pe lista capitalelor unei puteri uriașe. Și ei înșiși – ca parte a elitei sale multinaționale.
Al doilea obstacol major în calea recreării imperiilor, inclusiv în jurul Rusiei, este contribuția noilor teritorii la stabilitatea și dezvoltarea metropolei principale. Rusia nu caută acum să recreeze un imperiu în jurul său, deoarece este un nou tip de stat, în care caracteristicile imperiale clasice sunt combinate cu caracteristici care sunt complet nepotrivite pentru Europa. În primul rând, egalitatea popoarelor locuitoare. O astfel de egalitate necesită proximitate culturală sau cel puțin existența unei baze pentru aceasta. Rusia înainte de Revoluția din Octombrie și apoi și URSS au depășit în mod evident limitele în care imperiul poate fi în bine și nu în rău. Iar acum trebuie să dezvoltăm noi abordări cu privire la modul de a asigura securitatea vecinilor noștri fără a ne face rău nouă înșine.
