Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a atacat cu apel decizia Tribunalului Sibiu de respingere a cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis.
‘Astăzi s-a înregistrat apelul declarat de Statul Român prin DGRFP Brașov împotriva încheierii pronunțată la data de 20 noiembrie 2025 de Tribunalul Sibiu, prin care s-a respins cererea având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâților’, a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru.
Dosarul se va înainta Curții de Apel Alba, în vederea soluționării cererii de apel.
Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea fostului președinte al României, Klaus Iohannis, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
‘Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acțiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate a Statului și recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosință a acestui imobil’, se menționează într-un comunicat emis anterior de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Potrivit sursei citate, având în vedere că pârâții, respectiv familia Iohannis, au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanței și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului.
‘Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român’, au precizat reprezentanții ANAF.
La începutul lunii octombrie, ANAF a anunțat printr-un comunicat că a preluat, în condițiile legii, jumătate dintr-un imobil din municipiul Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29 – ce a aparținut familiei Iohannis – ca urmare a unei moșteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.
Președintele instituției, Adrian Nica, declara atunci că ANAF nu avea, până la acel moment, indicii că soții Iohannis doresc să achite sumele datorate pentru imobilul din Sibiu, din strada Nicolae Bălcescu nr 29, și va proceda la inițierea acțiunii în instanță față de cei doi soți, urmând să solicite, suplimentar de plata sumei, și măsuri asiguratorii.
‘Între ANAF și cei doi soți a existat corespondență pe două paliere, o dată în ceea ce privește predarea imobilului, unde aceștia au menționat prin avocat că nu dețin cheia și prin urmare nu se pot prezenta la predarea imobilului și, pe celălalt palier, aceștia au solicitat explicații privind modul de calcul al sumelor datorate. ANAF a oferit aceste explicații. Până la prezenta dată nu avem indicii că cei doi soți doresc să achite sumele datorate. ANAF va proceda la inițierea acțiunii în instanță față de cei doi soți și va solicita, suplimentar de plata sumei, și măsuri asiguratorii asupra bunurilor în vederea recuperării prejudiciului datorat’, a explicat șeful ANAF, la postul B1 TV.
