Ana Blandiana despre procesul Mineriadei din 13-15 iunie: Nu pedepsele sunt importante ci să se stabilească juridic că sunt vinovaţi

„Procesul mineriadei din 13-15 iunie 1990 este un moment al limpezirii istoriei. Că păţeşte sau nu ceva un om bătrân este mai puţin important”, spune la RFI poeta Ana Blandiana, figură emblematică a manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Universităţii. Procesul a început marţi la instanţa supremă. În acest dosar sunt judecate pentru crime împotriva umanităţii 14 persoane, între care Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma.

Ana Blandiana consideră că pedepsele în sine contează mai puţin decât stabilirea oficială a vinovăţiilor: „Aştept să ajungă şi la sfârşit procesul, ar fi timpul. Părerea mea este că vinovăţiile sunt de fapt stabilite, nu e nevoie decât să li se dea forma juridică (…). Importanţa din punct de vedere moral şi chiar pentru istoria noastră ar fi foarte mare”.

„Din punctul meu de vedere, nu contează decât să se stabilească juridic că sunt vinovaţi. Nu pedepsele au importanţă în acest moment, care este unul al limpezirii istoriei. Deci ceea ce trebuie să se statuteze este adevărul despre aceste fapte ale istoriei noastre. Că păţeşte sau nu ceva un om bătrân este mai puţin important”, crede scriitoarea, întrebată ce soartă ar trebui să aibă Ion Iliescu, inculpat în acest dosar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare