Americanii se luptă cu oile de la Deveselu care „subminează cerințele de securitate”

De peste 3 ani instituțiile statului român se străduiesc, deocamdată fără succes, să demoleze un saivan de oi construit la doar câțiva metri de gardul unității militare (UM) 01871 Deveselu, care găzduiește în prezent sistemul american antirachetă Aegis Ashore. Saivan despre a cărui existență armata SUA susține că „subminează cerințele de securitate fizică minime” ale facilității militare, este incompatibilă cu operarea scutului antirachetă și pune România în postura de a încălca un angajament asumat printr-un acord internațional, scrie Profit.ro.

Povestea începe în 2007, când Dumitru Bleja din Caracal a cumpărat 0,85 hectare de teren arabil în extravilanul comunei Stoenești, Olt, de la o persoană căreia îi fusese retrocedată respectiva suprafață de către stat. Tranzacția a fost în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, certificată în anul următor de instanța de judecată, care i-a confirmat lui Bleja dreptul de proprietate asupra terenului.

Potrivit sursei citate, proprietarul susține că, la acea dată, în conformitate cu legislația privind apărarea națională, nu avea obligația de a solicita aviz de la Statul Major al Armatei pentru construcția respectivă, această obligație revenind doar persoanelor juridice. „Mai mult, la momentul edificării acestei construcții, nu a primit niciun fel de notificare referitoare la o eventuală interdicție sau cu privire la necesitatea obținerii unei documentații specifice”, se mai menționează în document.

„În susținerea incompatibilității existenței saivanului în imediata vecinătate a Bazei, (…), comandantul român a procedat la informarea Reprezentantului de rang înalt al Statelor Unite la Deveselu asupra primirii documentației depuse de Bleja Dumitru. Urmare a acestei adrese, partenerul american s-a pronunțat total împotriva avizării favorabile a unui astfel de demers, din următoarele motive: construcția este incompatibilă cu instrucțiunile Statelor Unite care stabilesc zone libere de bariere fizice in jurul suprafețelor restricționate și nerestricționate, construcția sporește vulnerabilitățile de supraveghere și monitorizare din cauza proximității și mărimii, construcția sporește vulnerabilitatea Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Aegis Ashore în faza intruziunii/atacului prin obstrucționarea vederii – în special în interiorul și spatele construcției, construcția facilitează plasarea ilicită a unor echipamente care pot prezenta interferențe dăunătoare în câmpul electromagnetic afectând astfel operarea Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Aegis Ashore, alarmele false, ce pot apărea din cauza faptului că animalele fermei pot declanșa senzorii de intruziune ai gardului perimetral, determină creșterea numărului de acțiuni de securitate de răspuns și riscuri asociate cu eforturile de intervenție de urgență. Concluzia părții americane a fost că existența în continuare a construcției subminează cerințele de securitate fizică minime și este incompatibilă cu operarea Facilității de sprijin a Forțelor Navale ale Statelor Unite, Deveselu, România. Astfel, prin nedemolarea unei construcții edificate cu ignorarea prevederilor legale în materia autorizării construcțiilor civile, România este pusă în postura nerespectării unui angajament asumat printr-un acord internațional ratificat prin Legea 290/2011, fapt ce este inacceptabil în raport cu situația în discuție”, se relatează în documentele de la instanță.

Cel mai important dintre procesele în care Dumitru Bleja se judecă cu statul român, cel în care solicită justiției să oblige Statul Major al Armatei să emită aviz pozitiv pentru construirea saivanului, este încă pe rol. MApN a obținut o decizie favorabilă la prima instanță, Curtea de Apel București, în aprilie 2015, însă proprietarul a înaintat recurs, al cărui prim termen se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție pe 17 ianuarie anul viitor. Un eventual succes i-ar permite lui Bleja să obțină despăgubiri ca urmare a demolării saivanului, care pare în acest moment iminentă. Solicitarea directă de despăgubiri i-a fost respinsă de către Judecătoria Caracal în aprilie anul acesta ca fiind perimată. De altfel, Bleja a reclamat instanței că MApN îi refuză avizul tocmai pentru a nu-i acorda despăgubiri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare